Mulţimea a ajuns pe scările Parlamentului// VIDEO

Protestatarii adunaţi în faţa  Parlamentului forțează cordoanele de polițiști pentru a putea intra în sediul Legislativului. Protestatarii au ajuns până pe scările clădirii.

Oamenii scandează “Noi suntem poporul”, “Unire” şi “Nu plecăm”. De asemenea, protestatarii scandează “Poliţia e cu noi”. Manifestanţii au ajuns la uşa laterală a Legislativului şi strigă “Nu cedăm”.

Ceva mai devreme, reprezentanții Platformei ”Demnitate și Adevăr”, Partidului Socialiștilor, dar și ai Partidului Nostru au încercat să solicite o întrevedere cu președintele Parlamentului, Andrian Candu, însă, în timp ce se negociau, au fost anunțați că Guvernul Filip a fost deja votat.

Imediat după aceasta, Andrei Năstase a declarat că o altă soluție nu există decât să fie încercuit Legislativul. ”Înconjurăm Parlamentul. Să-i facem să rămână acolo blocați”. Reprezentanții celor trei tabere de protestatari au atenţionat manifestanţii să nu se lasă pradă provocărilor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.