Moment nefericit în Rusia: Solistul unei trupe americane, electrocutat pe scenă/ VIDEO

Solistul unei trupe deathcore americane, Frankie Palmieri, a fost electrocutat pe scenă, fiind la un pas de moarte, chiar în timpul concertului susţinut de trupa sa, Emmure, la Moscova, notează realitatea.net.

Solistul trupei deathcore Emmure a avut parte de una dintre cele mai îngrozitoare experienţe: s-a aflat la un pas de moarte după ce a fost electrocutat chiar în timpul concertului.

Incidentul şocant a fost filmat de un fan şi îl arată pe Palmieri apucând microfonul, strigându-le un îndemn fanilor şi apoi părând că înţepeneşte brusc şi cade pe scenă, lovindu-se cu capul de una dintre boxe.

Trupa Emmure a fost nevoită să anuleze restul concertului de la Moscova dar, din fericire, solistul se simte bine şi turneul trupei a fost reluat, la două zile după incident. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.