Moldovenii din Italia: Unde este Ghimpu, unde este Filat, de ce nu vin acum pe aici cum o făceau în campanie electorală?

Cutremurul din 20 și 29 mai a lăsat fără adăpost nu doar moldoveni, ci și marocani, chinezi, tunisieni, italieni – cu toții s-au trezit peste noapte în corturi puse la dispoziție de Protecția Civilă italiană. Mănâncă în cantine improvizate, stau în rând după săpun și, cu mare tărie de caracter, speră în ziua de mâine. Unii din ei sunt siguri că în doi ani toată zona va fi reconstruită: „Suntem în Emilia Romagna”, zic ei cu mândrie.

Până aici totul pare normal pentru astfel de situații excepționale, însă, din cauza epidemiilor de râie și păduchi, moldovenii s-au retras din corturile enorme puse la dispoziție de italieni. „Unele națiuni sunt mai puțin curate”,comentează Nina, mamă a doi copii.

Femeile însărcinate au născut toate înainte de termen, de spaimă și frică, dar din fericire toate moldovencele sunt bine, împreună cu pruncii lor, o domnă nu știu de ce naționalitate a născut însă un copil mort, iar ea a intrat în comă după naștere și apoi a decedat- sunt relatări ale basarabencelor adunate la slujba de duminică în parcul de lângă fosta lor biserică, care acum însă este avariată. Din motiv că nu au fost semnate o seamă de acorduri bilaterale între Italia și R. Moldova, cetățenii noștri nu au atenția cuvenită din partea autorităților italiene, care dau din umeri și le spun sinistraților: „ Moldova? Nu avem suport pentru dvs.” Imediat după al doilea cutremur moldovenii nu vroiau altceva decât să-și ducă cât mai repede copii acasa, însă biletele la avion erau prea scumpe pentru o familie întreagă, iar toți cei care ar fi putut să-i ajute – organizații internaționale, ministere și autorități – s-au prefăcut că nu au auzit de cutremurul din Mirandola. Cei care au auzit, au cheltuit doar pentru câteva apeluri telefonice.

„ Nu ne-a ajutat nimeni din R.M., nici OIM, nici BRI-ul, nici Guvernul”, spune părintele Simion Moraru, „doar preoții din parohiile din vecinătate, împreună cu moldovenii din aceste parohii. Au venit să ne ajute românii, un autocar „Atlasib” a luat mai multe familii gratis până în Moldova, pentru alții a achitat drumul spre casă o doamnă pe nume Elena, nu a spus nimic, a achitat pentru toți și ei au plecat, le-a mai cumpărat și de ale gurii” declară pentru Gazeta Basarabiei Victoria. La o lună de la cutremur acești oameni, care au votat sub ploaie, cu mândrie, partidele din Alianță la Bologna în 2010, întreabă: „Unde este M. Ghimpu, unde este V. Filat, de ce nu vin acum pe aici cum o făceau în campanie electorală?”.

Mie nu-mi ramâne decât să mă întreb, dacă tot avem Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu un Ministru din PD, oare nu era mai indicat, decât să cheme la Congerul al VII-lea 5-7 delegați din Italia cu achitarea biletului de avion tur/retur, să repatrieze cel puțin o familie din cele care au avut de suferit?
 

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.