Moldovenii din Atena au desemnat o zi a sportului şi prieteniei

Săptămâna trecută, moldovenii din Grecia au organizat un eveniment sportiv la Atena cu genericul „Minte sănătoasă într-un corp sănătos!”. Sărbătoarea s-a desfășurat pentru al doilea an consecutiv, cu participarea copiilor și maturilor. Comunitatea moldovenilor a desemnat ziua de 17 iunie drept ziua sportului şi prieteniei.

Evenimentul a luat start cu eștafete sportive, la care prezenții au concurat între ei, dând dovadă de o pregătire fizică bună și de dibăcie la jocurile distractive, propuse comunităților moldave și rusești.

De asemenea, programul evenimentului a inclus și un concurs de desen pentru cei mai mici cu tema „Planeta Pamânt, casa noastră”. Copiii și-au expus prin desen viziunea, dar și propunerile lor, pentru un mediu mai verde și mai curat.

Atleții amatori au fost premiați și decoraţi simbolic cu coronițe din măslini și cadouri de încurajare pentru copii.

Sărbătoarea a fost organizată de Uniunea de prietenie Moldo-Elenă „Alexandros Ipsilantis” în colaborare cu asociația „Beriozka”. Evenimentul are drept scop promovarea sportului şi motivarea oamenilor de a ieşi cu familiile la natură.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.