Ministerul Economiei și Infrastructurii a informat astăzi că Moldovagaz nu a primit sesizări din partea concernului Gazprom cu privire la sistarea furnizării gazelor naturale către Republica Moldova și a tranzitului de gaze rusești în țările regiunii balcanice și Turcia.
Precizarea vine în contextul declarației Gazprom parvenită prin mijloacele de informare în masă, privind întreruperea relațiilor contractuale cu Naftogaz Ukrainî.
Moldovagaz deține contracte cu concernul rus Gazprom de furnizare a gazelor naturale către consumatorii Republicii Moldova și tranzitarea acestora pe teritoriul țării, valabile până la sfârșitul anului 2019.
Sistemul de aprovizionare cu gaze al Republicii Moldova și de tranzit prin culoarul transbalcanic funcționează în regim normal și sigur.
Precizăm că Kievul a cerut, vineri, închiderea şcolilor şi universităţilor, cât şi reducerea producţiei în întreprinderi, după ce gigantul rus Gazprom a refuzat să reia livrările de gaz natural către Ucraina, informează site-ul postului France 24.
Livrările de gaz natural din Rusia către Ucraina ar fi trebui să fie reluate joi, în urma unei decizii luată de un tribunal natural în scopul de a pune capăt unui conflict de doi ani.
Cu toate acestea, Gazprom a refuzat să reia livrările, argumentând că nu au fost puse la punct toate detaliile contractului.