Moldova solicita donatorilor straini asistenta tehnica pentru prevenirea gripei aviare

Republica Moldova solicita donatorilor straini echipament si utilaje pentru prevenirea, depistarea si, in caz de necesitate, izolarea virusului gripei aviare. Lista asistentei tehnice necesare, in valoare de 4,2 mln de lei /274 mii de euro/, a fost transmisa de ministrul Agriculturii, Anatolie Gorodenco, in cadrul unei intrevederi de astazi cu eventuali donatori, informeaza MOLDPRES.

Gorodenco a precizat ca echipamentul si utilajul este necesar pentru dotarea serviciilor si laboratoarelor de profil din republica. Lista include utilaj mobil pentru efectuarea dezinfectilor, truse pentru prelevarea probelor sau containere pentru etansarea pasarilor.

Ministrul a precizat ca in Moldova nu a fost depistat nici un caz de imbolnavire a pasarilor cu virusul sus-numit. Toate cele 1700 de teste facute pe pasari in scopul depistarii virusului sint negative. Oficialul a mai spus ca Guvernul Moldovei a aprobat un plan de actiuni pentru prevenirea gripei aviare.

Reprezentanti ai structurilor straine acreditate la Chisinau, care au participat la intrevedere – PNUD Moldova, CNFA, UNICEF s.a., au luat act de lista asistentei tehnice necesare, iar majoritatea lor au remarcat ca aceste structuri au intreprins anumite actiuni de informare a populatiei din republica asupra pericolului virusului respectiv.

Lilia Turcan, coordonator de proiect UNICEF, a anuntat ca in comun cu Ministerul Sanatatii va fi realizata o campanie de informare, care va include spoturi TV si radio, postere si chiar materiale pentru pedagogii din scoli. Acstea vor contine mesaje privind pericolul, mecanismele de precautie in cazul gripei aviare.

in aceasta problema Republica Moldova a beneficiat pina in prezent de asistenta din partea Comisiei Europene, care a alocat cca 300 mii de euro pentru dotarea Centrului republican de Diagnostica Veterinara cu un laborator specializat si peste 30 mii de euro pentru organizarea unui exercitiu de simulare a lichidarii unui focar al virusului. Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura /FAO/ a alocat 400 mii $ pentru zece state din Europa de Est si Caucaz, inclusiv Moldova, pentru monitorizarea pasarilor migratoare si schimb de informatii in domeniu. // Moldpres

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.