Mold-Street: Escrocherie în proporții mari la Poliția de Frontieră a RM

Procuratura a iniţiat patru cauze penale, după ce  Curtea de Conturi a depistat mai multe ilegalități auditul Proiectului „Rețeaua de comunicații fixe și mobile pentru consolidarea managementului frontierei de stat pe segmentul Ungheni-Giurgiulești”, transmite Mold-Street.

Potrivit sursei, în cadrul acestui proiect a fost implementat „sistemul de comunicaţii fixe şi mobile în standard european „TETRA”, care reprezintă o parte componentă a securităţii naţionale şi este capabil să susţină o gamă de servicii simultane voce, video şi date, destinat consolidării managementului frontierei de statfiind proiectat în conformitate cu modelul de securitate a frontierelor europene, destinat prevenirii şi depistării migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere”.

Chiar dacă acest sistem creat în anii 2009-2012, graţie unei asistenţe financiare oferite de Uniunea Europeană, în valoare 10.2 milioane euro, este exploatat şi gestionat din 2012, de Departamentul Poliţiei de Frontieră, instituţia nu deţine dreptul de proprietate asupra unor bunuri.

E vorba de reţeaua de telecomunicaţii fixe şi mobile, care cuprinde 28 de turnuri de telecomunicaţii şi 16 cabine tehnice, precum şi alte elemente de infrastructură în valoare de circa 1,9 milioane de euro, care nu sunt reflectate nici în evidenţa contabilă a Departamentului Poliţiei de Frontieră.

Curtea de Conturi susţine că situaţia creată se datorează unui management defectuos, multiplelor incertitudini şi litigii, dar şi unor interdicţii prin sechestrele aplicate pe o serie de bunuri – părţi componente ale reţelei de telecomunicaţii fixe şi mobile în valoare totală de 2,3 milioane lei.

Citiți continuarea pe mold-street.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.