Un grup de activişti din regiunea Odesa au organizat sâmbătă un miting la punctul de trecere moldo-ucrainean Cuciurgan, de pe segmentul transnistrean, în susţinerea jurnalistului Seghei Ilcenko, arestat de KGB-ul din stânga Nistrului.
Jurnalistul, care mai mulţi ani a activat la un şir de publicaţii din oraşul Odesa, iar acum e stabilit în stânga Nistrului, este acuzat de forţele de securitate transnistrene de extremism.
Astfel, timp de trei ore, protestatarii au blocat o bandă de circulaţie de la punctul de trecere Cuciurgan ce leagă regiunea transnistreană cu regiunea Odesa, stopând mai multe automobile şi autobuzul de pe ruta Bender-Odesa.
„Am oprit transportul, am vorbit cu pasagerii şi le-am explicat de ce stăm aici, apoi autobuzul şi-a urmat calea. Acţiunea a decurs în mod paşnic şi fără provocări”, a relatat pentru publicaţia ucraineană „Segodnya”, unul din protestatari, Ariom Inozemţev.
Participanţii la acţiunea de protest au purtat pancarte pe care era scris „Stop KGB”, „Libertate lui Serghei Ilcenko”.
De notat că, anterior, vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov, a anunţat că Guvernul de la Chișinău a transmis Tiraspolului o scrisoare prin care își arată îngrijorarea în legătură cu arestarea de către administrația transnistreană a jurnalistului Serghei Ilcenko și cere eliberarea acestuia din detenție.
Serghei Ilcenko a fost arestat de forțele de securitate de la Tiraspol în seara zilei de 18 martie și este acuzat de extremism, în baza postărilor sale pe rețelele de socializare și a luărilor de atitudini pe forumurile din regiunea transnistreană.