Mișcarea de Rezistență ACUM: Protestul din 26 august din PMAN va continua și pe 27 august

Comitetul Mișcării de Rezistență Națională ACUM îndeamnă cetățenii de acasă și din diasporă să participe în număr cât mai mare la protestul din 26 august 2018, dar și să rămână peste noapte în PMAN, în așa fel ca a doua zi, pe 27 august, de Ziua Independenței, să fie cu toții împreună în centrul capitalei.

Organizatorii au îndemnatpe toți să vină duminică la protest cu corturi și alte bunuri necesare. „Totodată, facem apel către toți orășenii, care nu sunt indiferenți de lupta noastră comună pentru eliberarea statului, să contribuie cu alimente și apă pentru toți protestatarii care vor rămâne peste noapte în PMAN”, a menționat liderul Platformei DA Andrei Năstase.

Președintele Platformei DA a precizat în mod repetat că protestul din 26 august va fi pașnic, nonviolent și a și cerut guvernării să nu încerce infiltrarea provocatorilor în rândul protestatarilor. Aceștia vor fi identificați neîntârziat și dați pe mâna forțelor de ordine.

Totodată, membrii Comitetului Mișcării de Rezistență Națională ACUM au anunțat că acțiunea de protest va fi una civică și nu partinică. La protest nu vor fi admise drapele ale partidelor de orice culoare.

„Manifestația din 26-27 august nu va dezbina societatea pe criterii de partid, apartenență etnică sau orientare geopolitică, ci, din contră, o va solidariza prin determinarea tuturor participanților de a-și manifesta opțiunea fermă pentru scoaterea din captivitate a țării. Drapelul Republicii Moldova ne va uni pe toți!”,  au declarat ei.

Comitetul Mișcării de Rezistență ACUM a anunțat că a invitat misiunile diplomatice, presa independentă, reprezentanții partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova să monitorizeze desfășurarea protestului. De asemenea, a invitat participanții din diaspora moldovenească să vină cu pancarte cu inscripția țării care-I găzduiește.

„Să fim cât mai mulți, ghidați de adevăr și de dorința de schimbare. Să fim mai fermi ca niciodată în rezistența noastră în fața dictaturii și să nu cedăm!”, au îndemnat ei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.