Ministrul Tudor Ulianovschi va întreprinde o vizită de lucru în China

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, va efectua, în perioada 17 – 21 septembrie, o vizită de lucru în Republica Populară Chineză, unde va avea un șir de întrevederi bilaterale cu oficiali de rang înalt din conducerea țării gazde, precum și va participa la lucrările Forumului Economic Mondial, care se va desfășura în orașul Tianjin.

Agenda vizitei include discuții bilaterale privind evoluția și aprofundarea relațiilor moldo-chineze cu Consilierul de Stat, membru al Consiliului de Stat, Ministrul Afacerilor Externe al Chinei, Wang Yi, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Congresului Național al Poporului (Parlament), Zhang Yesui, ministrul Departamentului Internațional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, Song Tao, președintele Universității de Afaceri Externe și al Academiei Diplomatice a Chinei, Qin Yaqing, reprezentanți ai mediului de afaceri și corporațiilor chineze, interesate în implementarea proiectelor investiționale în Republica Moldova.

În timpul Reuniunii de la Tianjin, supranumită și „Davos-ul de vară”, Ministrul Tudor Ulianovschi va participa la un șir de sesiuni tematice în cadrul cărora vor fi discutate subiecte de nivel mondial privind noile drumuri spre globalizare.

De asemenea, va prezenta atractivitatea Republicii Moldova în calitate de destinaţie pentru investiţiile străine, precum și potenţialul sistemului de inovare și de dezvoltare a economiei digitale a țării, va avea o serie de întrevederi bilaterale cu reprezentanții statelor participante la reuniune, inclusiv și cu Comisarul UE pentru moneda euro și dialog social, Valdis Dombrovskis.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.