Ministrul Chiril Gaburici va participa la Forumul de Afaceri a celor Trei Mări

Ministrul Economiei și Infrastructurii va întreprinde o vizită oficială în România, în perioada 17-19 septembrie, unde va participa la Forumul de Afaceri a celor Trei Mări. De asemenea, va avea întrevederi oficiale cu mai mulți miniștri, printre care cel al Economiei – Dănuț Andrușcă, al Comunicațiilor și Societății Informaționale – Petru Bogdan Cojocaru, al Turismului – Bogdan Gheorghe Trif.

„Îmi doresc să avem o abordare pragmatică, să mergem foarte bine pregătiți la aceste întrevederi, să prezentăm investitorilor străini care sunt condițiile mediului de afaceri din Republica Moldova, de ce suntem competitivi și îi încurajăm să dezvolte afaceri la noi în țară. Sper să venim din România cu rezultate frumoase, care vor impulsiona creșterea investițiilor și dezvoltarea economică a țării”, a menționat astăzi Chiril Gaburici.

În cadrul Forumului de Afaceri a celor Trei Mări, la care vor participa oficiali din 12 state, ministrul Chiril Gaburici va prezenta potențialul de cooperare al Republicii Moldova cu țările vecine din regiunea 3SI.

De asemenea, participanții vor discuta despre interconexiunile energetice, de transport și digitale în regiunea 3SI, potențialul de dezvoltare a inovațiilor în regiunea 3SI, precum și vor avea întrevederi bilaterale axate pe întreprinderile mici și mijlocii (ÎMM), dezvoltarea antreprenoriatului în rândul tinerilor, aplicarea noilor tehnologii, incubatoarele de afaceri etc.

În vizita sa oficială, ministrul Chiril Gaburici va fi însoțit de secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Tarlev, directorul Agenției de Investiții, Rodica Verbeniuc, și directorul Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova, Alexandru Baltag.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.