Ministrul Apărării Eugen Sturza s-a întâlnit cu ambasadorul Peter Michalko. Subiectele discutate

Ministrul Apărării Eugen Sturza a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Peter Michalko, şeful Delegaţiei Uniunii Europene (UE) în Republica Moldova.

În cadrul discuţiilor au fost abordate teme referitoare la reforma iniţiată de Ministerul Apărării privind profesionalizarea Armatei Naţionale, securitatea regională, precum şi perspectiva cooperării cu UE pe dimensiunea Apărării în contextul Acordului de Asociere.

Eugen Sturza l-a informat pe oficialul european despre obiectivele Ministerului Apărării pentru anul curent, în care se înscriu ajustarea şi aprobarea documentelor strategice – Strategia Naţională de Apărare şi Strategia Militară, profesionalizarea Armatei Naţionale, precum şi consolidarea relaţiilor bilaterale pe segmentul militar cu ţările UE.

Ministrul Apărării s-a referit şi la cele două iniţiative majore ale UE în domeniul apărării – Programul de consolidare a capacităţilor de sprijin pentru securitate şi dezvoltare (Capacity Building for Security and Development – CBSD) şi cooperarea structurată permanentă pe securitate şi apărare (Permanent Structured Cooperation – PESCO), exprimându-şi speranţa că acestea vor facilita integrarea sectorului de apărare al ţării noastre în cel al comunităţii europene.

La rândul său, Michalko a apreciat interesul Republcii Moldova de a participa în operaţiuni de stabilizare şi menţinere a păcii sub egida UE. Oficialul a adăugat că UE este deschisă să sprijine reformele iniţiate de Ministerul Apărării pentru modernizarea sectorului de apărare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.