Ministerul Transporturilor a reziliat contractele cu firmele din Cehia şi Azerbaidjan! Reparația traseului Chișinău-Ungheni, sistată

Lucrările de reparaţie a traseului Chişinău-Ungheni vor fi sistate. Ministrul Transporturilor a dispus rezilierea contractelor cu firmele responsabile de executarea lucrărilor. Asta după ce s-a constatat că lucrările au fost efectuate în proporţie de cel mult cinci la sută, deşi a trecut mai mult de jumătate din perioada prevăzută în contract.

“Eu am dat dispoziţie deja de a iniţia procedura de reziliere a contractelor. Până la anul nou va fi organizată o altă licitaţie şi din luna martie companiile câştigătoare vor avea posibilitatea să reabiliteze aceste tronsoane de drumuri. Nu vom da posibilitatea să fie efectuate lucrările în 24 de luni, dar doar în 12 luni”, a spus ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc., citat de Publika.md.

Anterior, firmele din Cehia şi Azerbaidjan au fost avertizate de mai multe ori să îşi respecte angajamentele contractuale. Potrivit ministrului, companiile erau obligate să prezinte, până pe data de 1 septembrie, un plan de acţiuni pentru recuperarea timpului pierdut, adică şase luni de întârziere, însă nu l-au prezentat.

Astfel, MTID preciza la mijlocul lunii august că cele mai mari carențe în executarea contractelor le avea compania din Azerbaidjan – Evrascon, care urma să efectueze lucrările pe porțiunea km 6, ieșirea din Chișinău, până la km 24, ieșirea din Strășeni, de la km 74 până la km 96 a traseului Chișinău – Ungheni. Compania Evrascon utilizase la acel moment doar  aproximativ 2% din volumul total al lucrărilor.

De cealaltă parte, compania OHL, care urma să execute lucrările de la km 24, ieșirea din Strășeni până la km 68, intrarea în Bahmut și ocolirea Ungheni, chiar dacă executase lucrările într-o proporție mai mare, avea întârzieri. L acel moment, reprezentanții companiei OHL au dat asigurări că lucrările vor fi finalizate în termen prin suplimentarea echipamentelor și a muncitorilor angajați în realizarea contractelor.

Amintim că drumul Chişinău-Ungheni-Sculeni a intrat oficial în reparaţii la 20 august 2014. Lucrările de reabilitare urmau să fie finalizate în luna iulie, 2016.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.