Ministerul Sănătății: În 50 la sută din grădinițe și școli nu se respectă regimul alimentar sănătos

Două instituții de învățământ au rămas fără autorizații sanitare, 22 și-au sistat temporar activitatea, iar patru angajați au fost concediați, în urma unor controale ale specialiștilor  care au evaluat calitatea meniurilor și condițiile sanitare din grădinițe și școli.

De asemenea, au fost întocmite 608 prescripții sanitare și 108 de procese verbale pentru abateri administrative.

Ministerul Sănătăţii a informat că, în cursul controalelor, s-a constatat că peste 50 la sută dintre grădinițele și școlile din Republica Moldova nu respectă încă în mod integral recomandările pentru un regim alimentar sănătos.

În același timp, mai multe instituții de învățământ nu dispun de condițiile necesare pentru acordarea ajutorului medical de urgență.

Doar 52 la sută din școli și 38 la sută din grădinițe respectă în totalitate meniurile noi aprobate de Ministerul Sănătății. Unele instituții nu dispun de fișe tehnologice pentru prepararea bucatelor, așa cum prevede regulamentul.

Specialiștii au descoperit că 45 la sută dintre punctele medicale din grădinițe nu sunt asigurate cu toate medicamentele strict necesare. Această lacună a fost depistată și în 28 la sută dintre școli.

De asemenea, 12 la sută dintre instituțiile preșcolare nu au planuri de profilaxie a bolilor diareice acute și toxiinfecțiilor alimentare. Cerința respectivă  este ignorată și de 7,3 la sută dintre școli.

În același timp, în mai multe instituții de învățământ nu sunt respectate integral normele igienice și sanitare. În peste 10 la sută dintre grupurile sanitare din școli lipsește săpunul lichid. Aceeași situație a fost atestată și în aproape 9 la sută dintre instituțiile preșcolare.

În total, 1421 de grădinițe și 1261 de școli au fost evaluate de Centrul Național de Sănătate Publică și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor în luna aprilie 2017, la solicitarea Ministerului Sănătății.

Reamintim:. la 1 martie, premierul Pavel Filip a amânat ședința Guvernului cu o oră, deoarece a fost într-o vizită inopinată la o grădiniță din capitală, după ce un părinte l-a contactat pe motiv că piciul ei s-a intoxicat în urma consumării alimentelor la grădiniță.

Premierul a găsit mizerie și produse alterate, ceea ce l-a făcut să solicite Ministerului Sănătății și instituțiilor de resort să găsească soluții pentru îmbunătățirea condițiilor în grădinițe

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.