Connect with us

Politică

Ministerul de Externe amintește din nou despre angajamentul Rusiei de a-şi retrage trupele sale de pe teritoriul Republicii Moldova

Publicat

pe

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene îşi reiterează nedumerirea şi indignarea faţă de comportamentul provocator al trupelor ruse dislocate ilegal în regiunea transnistreană care, în pofida protestelor exprimate în repetate rânduri de către autorităţile moldoveneşti, continuă să desfăşoare activităţi militare cu obiective dubioase.

Îngrijorarea autorităţilor moldoveneşti în acest sens este sporită şi de faptul că în exerciţiile desfăşurate de către GOTR sunt antrenate şi structurile de forţă ale regimului secesionist de la Tiraspol.

Poziția a fost anunțată după ce, potrivit unor comunicate de presă publicate pe site-ul oficial al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR) dislocat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova a început desfăşurarea unor exerciţii militare, având, între altele, drept obiective „contracararea terorismului” şi instruirea militarilor de „a acţiona în condiţiile folosirii de către inamicul convenţional a armelor de distrugere în masă”.

Condamnând cu vehemenţă astfel de activităţi militare, care nu pot fi percepute altfel decât o ameninţare directă şi brutală la adresa suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, MAEIE ţine să amintească din nou despre angajamentul Federaţiei Ruse de a-şi retrage trupele sale de pe teritoriul Republicii Moldova, în particular, de cel fixat în Acordul privind principiile reglementării pașnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat la Moscova la 21 iulie 1992.

În acelaşi context, MAEIE reiterează demersul autorităţilor moldoveneşti cu privire la necesitatea retragerii necondiţionate a forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova şi demarării unor discuţii privind transformarea actualei operaţiuni de menţinere a păcii într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Politică

Persoanele cu dizabilități se vor putea adresa la Comitetul ONU dacă li se încalcă drepturile

Publicat

pe

De către

Persoanele cu dizabilități se vor putea adresa la Comitetul ONU dacă li se încalcă drepturile. Pavel Filip a semnat la New York un protocol la Convenție

Premierul Pavel Filip a semnat, astăzi, la New York, protocolul opţional la Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi. Documentul reconfirmă la nivel internațional angajamentul Republicii Moldova de a contribui în continuare la protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

Odată cu semnarea protocolului, statele părți se obligă să recunoască competenţa Comitetului pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi de a primi şi analiza plângerile cetățenilor, care pretind că sunt victime ale încălcărilor prevederilor Convenţiei.

De asemenea, sunt prevăzute condițiile de înaintare a plângerilor, dar și mecanismul de interacțiune a Comitetului cu statul parte, precum şi cu reclamantul, în vederea înlăturării ilegalităților.

Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi a fost adoptată la data de 13 decembrie 2006, fiind semnată de Republica Moldova la 30 martie 2007.

Parte la Convenție sunt toate statele membre ale UE și alte 120 de țări ale lumii.

Statele parte la Convenție sunt obligate să asigure respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv în ce privește accesul la educație, ocuparea forței de muncă, transport, infrastructură și dreptul de vot.

Citește mai departe

Politică

Expertiza legislaţiei electorale care a stat la baza invalidării alegerilor din Chişinău va fi prezentată până la 31 octombrie

Publicat

pe

De către

Comisia juridică, numiri şi imunităţi va prezenta Parlamentului, până la 31 octombrie, expertiza legislaţiei electorale care a stat la baza invalidării alegerilor locale noi în municipiul Chişinău.

Comisia parlamentară a fost împuternicită de a efectua o analiză amplă a cadrului legal care a stat la baza invalidării alegerilor locale noi în municipiul Chişinău.

Expertiza se face cu referire la premisele şi motivaţia juridică care a stat la baza invalidării alegerilor locale noi, inclusiv legate de folosirea reţelelor sociale, precum şi proporţionalitatea sancţiunilor aplicate.

Concluziile vor include propuneri de perfecţionare a cadrului normativ relevant în vederea asigurării integrităţii procesului electoral şi consolidării drepturilor electorale ale cetăţenilor Republicii Moldova.

Inițiativa de a expertiza legislaţia electorală aparține unui grup de deputați.

Amintim că la 20 mai şi 3 iunie 2018 au avut loc alegeri locale noi, inclusiv alegerile pentru funcţia de primar general al mun. Chişinău. Instanţele de judecată au invalidat alegerile noi pentru funcţia de primar general al mun. Chişinău şi, în baza acestor hotărâri, Comisia Electorală Centrală a declarat nul acest scrutin.

Citește mai departe

Politică

Andrian Candu i-a cerut consilierului prezidențial Maxim Lebedinschi să părăsească sala Parlamentului: „Ne descurcăm și fără dvs”

Publicat

pe

De către

Președintele Parlamentului i-a cerut consilierului prezidențial Maxim Lebedinschi să părăsească sala plenară a Parlamentului, pe motiv că a încălcat regulamentul Parlamentului. Maxim Lebedinschi s-a implicat într-un schimb de replici dintre deputați pe subiectul expulzării celor șapte profesori turci de la liceul Orizont.

Astfel, Lebedinschi a declarat că în acest caz președintele Igor Dodon nu se face vinovat, menționând că fostul președinte Vladimir Voronin a avut posibilitatea pe parcursul mandatului să le acorde cetățenia R.Moldova profesorilor turci.  De asemenea, Lebedinschi a spus că  liberalii au delegat la Serviciul și Informații și Securitate un vicedirector din partea formațiunii, astfel fiind implicați în expulzarea profesorilor turci.

În acest context, a intervenit președintele Parlamentului care a spus că declarația consilierului Lebedinschi reprezintă atac la persoană, încălcând astfel Regulamentul Parlamentului.

„Dvs. reprezentanți interesele lui Igor Dodon. V-am dat posibilitatea cu drept de replică frumos să lămuriți lucrurile, dar să nu atacați persoanele. De aceea, vă rog frumos, luând în considerare că ați încălcat regulamentul Parlamentului, să părăsiți plenul. O să ne descurcăm și fără Dvs”, a declarat Andrian Candu.

De notat că propunerea Partidului Liberal de a crea o comisie de anchetă în cazul expulzării ilegale a celor șapte profesori de liceul Orizont nu a primit voturile necesare.

Reamintim că la începutul lunii septembrie șapte cetățeni turci care lucrau la liceul Orizont au fost expulzați din R. Moldova, îpe motiv că ar reprezenta un pericol la securitatea națională. Opoziția și societatea civilă au criticat dur operațiunea SIS.

Foto: ntv.md

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com