Militarii din Forţele Speciale ale Republicii Moldova şi României se antrenează la poligonul de la Bulboaca

Militari ai Forţelor Speciale din Republica Moldova şi România participă, în perioada 8-26 octombrie, la exerciţiul bilateral „JCET-2018” (Joint Combined Exchange Training), care se desfăşoară la Baza Militară de Instruire a Armatei Naţionale de la Bulboaca.

Potrivit comandantului Batalionului cu Destinaţie Specială, locotenent-colonelul Ion Ojog, exerciţiul are ca scop dezvoltarea capabilităţilor pentru executarea misiunilor în teatrele de operaţii, antrenarea comună şi efectuarea unui schimb de experienţă între contingentele celor două armate.

Ion Ojog a menţionat că în cadrul antrenamentelor, militarii desfăşoară ședințe de tactică a subunutăților mici, execută trageri de evaluare și pregătire pentru cursul de calificare forțe speciale, precum şi misiuni în teren specifice domeniului de activitate.

Exerciţiul „Joint Combined Exchange Training” se desfăşoară în conformitate cu planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2018.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.