Milionarul Renato Usatâi vrea să includă pe lista electorală soţii ale oponenţilor politici!

Milionarul Renato Usatâi, cap de listă a Partidului „Patria”, a declarat astăzi la o conferinţă de presă că este gata să includă pe lista candidaţilor săi la funcţia de deputat pe soţiile unor deputaţi din partea PCRM şi PLDM, care şi-au exprimat dorinţa de a fi incluşi în lista electorală a formaţiunii sale.

„Am fost contactat de un grup de femei-soţii ale deputaţilor din PCRM şi din PLDM şi mi-au spus că vor să fie incluse pe lista candidaţilor mei, în locul soţilor”, a povestit milionarul. Potrivit lui, această variantă îi convine chiar mai mult decât cea de a-i include pe deputaţi din cele două formaţiuni.

Renato Usatâi s-a arătat convins că după alegerile parlamentare din 30 noiembrie în Parlament vor accede 24 candidaţi de pe lista formaţiunii sale. Totodată, el a dezvăluit că elaborează un plan, potrivit căruia la o săptămână sau două după alegerile parlamentare la formaţiunea sa din Parlament vor adera câţiva deputaţi din PLDM şi din PCRM.

Moldova ORG reaminteşte că omul de afaceri Renato Usatâi nu este la prima declaraţie bizară.. Astfel, anterior, el a declarat că vrea să construiască, ca un obiectiv turistic, o replică a zidului chinezesc între România şi Moldova, unde vor activa cazinouri şi magazine. De asemenea, el a declarat că dacă ambasadele străine se vor implică în politica internă a Moldovei, el va propune ca acestea să fie închise, iar în locul acestora să activeze karaoke.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.