Mihai Ghimpu cere UE să excludă „prețul minim de intrare” al merelor noastre pe piața europeană

Preşedintele Partidului Liberal din Moldova, Mihai Ghimpu, a adresat astăzi o scrisoare către președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și comisarul pentru Comerț, Cecilia Malmstrom, în care solicită excluderea “prețului minim la intrare” al merelor moldoveneşti pe piaţa comunitară.

Uniunea Europeană a scutit merele moldovenești de taxele vamale, dar a păstrat un preț minim de intrare a acestora piaţa UE, de 0,46 Euro/kg.

„Acest preț indicativ de 0,46 Euro/kg depășește cu mult prețul de achiziție al merelor moldovenești, descurajând astfel sau chiar făcând imposibil ca merele noastre să ajungă pe piețele UE”, a argumentat liderul liberal în mesajul transmis..

Mihai Ghimpu mai scrie că „circumstanța agravantă constă în faptul că embargoul rusesc la fructe a fost impus în plin sezon de vară, iar producătorii noștri sunt confruntaţi cu riscul compromiterii recoltei de mere, pentru că nu există o capacitate necesară de păstrare, iar fabricile de prelucrare sunt suprasaturate”.

Prețul minim de intrare al merelor pe piața UE reprezintă un mecanism de protejare pentru piața europeană. Aceasta înseamnă că agricultorii noştri nu pot să exporte merele la un preț mai mic decât 0,46 de euro per kg.

Moldova. ORG reaminteşte că Guvernul de la Chişinău a decis alocarea a 138 milioane lei pentru plata compensațiilor pentru producătorii de mere şi prune care au avut de suferit în urma interdicţiei impuse de Federaţia Rusă la importul de mere moldoveneşti.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.