Microbuz, reținut la Leușeni. Șoferul a prezentat un certificat de înmatriculare care nu se mai eliberează din 2012

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni au reținut un microbuz, pentru care s-a prezentat un certificat de înmatriculare. care nu se mai eliberează din 2012  Mai mult, unitatea de transport era reutilată fără acordul autorităților de rigoare. Astfel, șoferul moldovean a fost nevoit  să-și continue călătoria, dar deja în calitate de pasager.

Incidentul a avut loc în seara zilei de ieri, 4 ianuarie.

Pentru efectuarea formalităților de trecere a frontierei, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un cetățean moldovean în vârstă de 46 de ani, la volanul unui Mercedes 312D cu numere de înmatriculare moldovenești.

În cadrul controlului de frontieră, printre documentele de călătorie și cele pe microbuz s-a depistat certificatul de înmatriculare, care avea mai multe semne incontestabile de falsificare. A dat de bănuit însăși faptul că astfel de modele nu se mai eliberează din anul 2012, iar acesta figura cu data din martie 2017.

Luat la întrebări și supus verificărilor minuțioase, conducătorul auto a prezentat polițiștilor de frontieră cel de-al doilea certificat de înmatriculare, original. Din spusele acestuia s-a aflat că încurcase documentele pe care trebuia să le prezinte în Uniunea Europeană și la intrarea în R. Moldova.

Totodată, șoferul a precizat că nu cunoștea despre falsul depistat, deoarece fusese rugat de un conațional, contra sumei de 100 euro, să realizeze o rută tur-retur în Germania, cel din urmă i-a și pus la dispoziție toate documentele pentru mijlocul de transport.

Documentul falsificat a fost ridicat, iar microbuzul indisponibilizat pe teritoriul punctului de trecere Leușeni, până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Cetățeanul moldovean și-a continuat călătoria, dar deja în calitate de pasager.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.