Membrii Parohiei de la Ghidighici organizează astăzi protest în susținerea preotului Maxim Melinti

Mai mulți enoriași, membri ai Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Ghidighici, își declară deschis nemulțumirea față de decizia Mitropoliei de a-i retrage preotului Melinti dreptul de a oficia slujbe bisericești.

https://www.facebook.com/maxim.ghiumiusliu/videos/1960609247307292/

Aceștia au scris o petiție în susținerea preotului, care a fost deja semnată de peste 1700 de persoane, și anunță că vor organiza astăzi un protest pașnic, unde vor cere mitropolitului Vladimir să anuleze decretul publicat acum două zile.

Citește „Mitropolia declară război preotului Maxim Melinti! Acesta nu va mai putea oficia slujbe religioase”

„Înaltpreasfințitul Vladimir, mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, prin decretul emis la 21 iunie 2018, l-a oprit de la slujire pe părintele Maxim Melinti. Sâmbătă, 23 iunie, ora 18:00, în fața Catedralei mitropolitane organizăm un protest pașnic, prin care îl susținem pe preotul Maxim Melinti și cerem mitropolitului Vladimir să anuleze decretul. Fiind creștini, vom avea un comportament pașnic, răbdător, educat, care doar expune opinia noastră. Nici Hristos nu a avut parte de judecată echitabilă, cinstită și corectă”, scrie în îndemnul de a participa la protest.

Maxim Ghiumiusliu, membrul parohiei din Ghidighici a depus astăzi la Primăria Chișinău declarația prealabilă privind protestul de astăzi.

Enlarge

melinti1
Panou informativ în s. Ghidighici

Protestul va avea loc astăzi, cu începerea la ora 18.00, în scuarul Catedralei Maicii Domnului.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.