Medicii cu diplomă obținută în Republica Moldova vor putea profesa în România

Medicii care au obținut diploma de studii în Republica Moldova vor putea profesa în România. Normele privind recunoașterea diplomelor, a certificatelor și a titlurilor de medic specialist, eliberate de un alt stat terț au fost publicate recent în Monitorul Oficial al României, scrie e-sanatate.md.

Totuși, există câteva condiții care trebuie îndeplinite pentru a putea practica medicina pe teritoriul României.

Formarea de medic specialist a persoanei care solicită recunoașterea trebuie să se fi „efectuat în condiții de studiu și practică medicală care asigură competența profesională a acestuia cel puțin similară cu competența profesională a medicilor pe plan national”, se menționează în documentul publicat în Monitorul Oficial.

De asemenea, titlurile oficiale de calificare ca medic specialist trebuie să fie eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea, în cazul nostru USMF Nicolae Testemițanu și Ministerul Sănătății.

Solicitările de recunoaștere a diplomelor urmează să fie depuse către o comisie mixtă care va fi aprobată prin ordinul Ministerul Sănătății. Membrii comisiilor vor fi desemnați de comisiile de specialitate, iar un membru va veni de la Colegiul Medicilor.

Autoritățile române se obligă să soluționeze cererea de recunoaștere în maxim 90 de zile de la data înregistrării dosarului complet.

Mai multe detalii puteţi citi AICI.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.