Medic din Soroca, prins în timp ce primea mită

O femeie de 45 de ani, medic de familie la un Centru medical din raionul Soroca, este cercetată penal pentru corupere pasivă. Aceasta a fost prinsă în flagrant în momentul în care primea mită în valoare de 100 dolari SUA. Banii au fost încasați de la un bărbat de 35 de ani, în schimbul eliberării unui certificat medical necesar la angajare. Înainte de a merge la doctor, bărbatul a sesizat poliția.

Prin urmare, banii au fost marcați, iar angajații Direcţiei “Nord” ai Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Secția Urmărire Penală a IP Bălţi au organizat flagrantul, chiar în biroul cadrului medical. Suspecta este cercetată în libertate. Persoanele culpabile de asemenea fărădelege, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani sau cu amendă în mărime de la 120 000 la 160 000 lei.

[youtube id=”YpG6oO48c14″]

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.