Marșul automobilistic al unioniștilor a fost amânat. Care este motivul

Marșul automobilistic unionist, programat să aibă loc mâine, 23 septembrie, a fost amânat.

Potrivit președintelui Blocului Unității Naționale, Ion Leașcenco, a spus că evenimentul a fost amânat în favoarea altei acțiuni organizate de Partidul Liberal. Leașcenco a declarat că, la o zi după ce a fost anunțată acțiunea celor de la BUN, PL a anunțat că organizează un marș automobilistic și o strângere de semnături pentru unire, tot pe 23 septembrie. „Strângerea semnăturilor este chiar o intenție lăudabilă, însă cu marșul automobilistic am fi fost în situația în care avem două activități, organizate în aceeași zi, la ore apropiate. În acest an al centenarului, se putea găsi o altă zi”, a spus Ion Leaşcenco pentru IPN.

Acțiunea a fost amânată pentru duminică, 21 octombrie.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.