Manifest pentru transformarea educației din Moldova

Proiectul care transformă educația din Moldova – TwentyTu – este susținut și de viitorii beneficiari ai acestuia. Elevii liceului „Mircea Eliade” din Chișinău au organizat un flash-mob prin care au vrut să atragă atenția asupra importanței educației în domeniile viitorului. Astfel, la sfârșitul ceremoniei de final de an, ei au manifestat stând în picioare timp de câteva minute, în forma cifrei „22”.

Ana-Maria, elevă: „TwentyTu mi se pare un proiect util și interesant, în special cursurile care vor fi predate. De exemplu, antreprenoriatul nu este studiat în școli, dar eu îmi doresc să cunosc mai multe despre educația financiară, cum să gestionez o afacere sau cum să o promovez. Faptul că aceste cursuri vor fi predate online sună și mai bine. De multe ori nu avem timp să frecventăm activități extracurriculare, dar aici, stând în fața unui computer va fi mult mai ușor să învăț.”

Alex, elev: „Eu sunt pasionat de matematică și oricât de surprinzător ar fi pentru colegii mei, această știință este chiar interesantă. Mi se pare genial să ai posibilitatea să rezolvi probleme de matematică într-un mod interactiv. Uneori fac asta de pe net, dar parcă mi-ar plăcea să fie structurat cumva într-un curs mai complex. Mă bucur că TwentyTu va oferi această posibilitate.”

TwentyTu  își propune să ofere gratuit cursuri extracurriculare pentru copii (7-12 ani) și adolescenți (13-19 ani) în 10 domenii ale viitorului, precum matematică distractivă, fizică experimentală, astronomie prin VR (realitate virtuală), robotică, programare interactivă, aplicații mobile, inteligență artificială, inteligență emoțională, antreprenoriat, alfabetizare digitală, animație, realitate virtuală sau design grafic. Cursurile vor fi disponibile începând cu martie 2019.

Grigore Vasilachi, director, liceul „Mircea Eliade” din Chișinău: „Proiectul TwentyTu este un program important pentru transformarea educației din Moldova, care pune accent pe digitalizare și pe metodele interactive de predare a materiilor. Experiența ne-a demonstrat că elevii sunt mult mai curioși și deschiși să învețe materiile viitorului, dacă văd aplicabilitatea practică a disciplinelor studiate.”

TwentyTu este primul proiect nonprofit din țara noastră care și-a propus să transforme educația din Moldova. Astfel, până în anul 2022, cel puțin 80.000 de elevi vor avea posibilitatea să participe la cursuri interactive. Iar pentru ca școala să devină mai atractivă, și 2200 de profesori vor beneficia de instruire despre cum să aplice metodele moderne la predarea materiilor.

500.000 euro este suma necesară pentru dezvoltarea cursurilor, a programului de studiu, dar și pentru instruirea pedagogilor. În acest sens, echipa Tekwill desfășoară în prezent o amplă campanie de colectare de fonduri. Cei care își doresc să contribuie la transformarea educației din Moldova o pot face pe www.twentytu.md.

Radu Marian, manager de proiect TwentyTu: „Prin intermediul proiectului TwentyTu vrem să le oferim cât mai multor copii, atât din mediul urban, cât și rural, oportunitatea de a învăța lucrurile și fenomenele care mișcă azi lumea înainte. Cursurile absolut gratuite vor fi orientate pe învățarea practică, dezvoltarea creativității și logicii, cultivarea spiritului de echipă și spiritului antreprenorial. Îi invităm pe toți să ne unim eforturile, să investim în educație și să le oferim copiilor din țara noastră posibilitatea de a studia disciplinele viitorului!”

Despre TwentyTu

TwentyTu este un proiect care nu substituie programele școlare, ci reprezintă un program extracurricular, care vine să ofere noi posibilități de cunoaștere copiilor și profesorilor. Acesta a fost creat de Centrul de Excelență în IT Tekwill – expert recunoscut în dezvoltarea programelor educaționale care acoperă o gamă largă de subiecte/materii, de la tehnologii de bază, până la cele mai actuale trenduri în domeniu, cu accent pe proiectele practice. În mai puțin de 2 ani, peste 17.000 de persoane au beneficiat de programele educative ale centrului.

Particip la organizarea și asigurarea logisticii evenimentelor corporative și culturale de mai mult de 10 ani. La Moldova.org sunt responsabil de relațiile cu clienții comerciali, dar și de toate aspectele logistice și administrative ale redacției, astfel încât colegii și colegele să nu ducă lipsă de nimic în procesul de lucru.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.