Managerul unui magazin de construcții, șantajat de doi bărbaţi. Suspecţii, puşi la pământ// VIDEO

Doi bărbați, de 28 și respectiv 32 de ani, membrii unui grup infracțional, au fost reținuți în flagrant în timp ce estorcau suma de 20 000 lei de la managerul unui magazin de construcţii din capitală.

Suspecții șantajau victima cu un motiv inventat, amenințând-o cu faptul că îi va crea probleme la locul de muncă, iar ca rezultat au obținut pe cale ilegală suma de 50 000 lei.

Inițial, suspecții au cerut 30 000 de lei, astfel bărbatul  le-a transmis banii, ulterior, aceștia l-au amenințat din nou, cerându-i suma de 20 000 lei.

Datorită acțiunilor prompte oamenilor legii, acțiunile ilegale ale bănuiților au fost prevenite.

Astfel, suspecții  au fost reţinuţi în timp ce primeau bani în sumă de 20 000 de lei  de la victimă. Ca urmare a perchezițiilor la domiciliul și automobilul suspecților, polițiștii au depistat și ridicat mijloacele bănești obținute prin șantaj.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de „Șantaj” riscă închisoare  de la 5 la 7 ani închisoare sau amendă de la 42 500 la 67 500 lei.

[youtube id=”7vXlszLYRXo” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.