Maia Sandu: “Mi s-a oferit posibilitatea sa aleg un portofoliu dintre doua ministere, dar am refuzat”

Fostul ministru al Educație, Maia Sandu, a declarat aseară în cadrul emisiunii “În Profunzime” că i-a fost oferită șănsa de a alege între două ministere, însă a refuzat din mai muilte motive. “Nu pot sa îmi asum responsabilitatea când nu am în Banca Națională a Moldovei un partener de încredere. Se merită riscul doar dacă există o conlucrare cu BNM”, a declarat Maia Sandu.

Întrebată despre înaintarea sa la funcția de premier, Maia Sandu a spus: “Am fost realistă și știam că sunt șanse puține pentru acceptarea condițiilor mele”. Potrivit ex-ministrului, Mihai Ghimpu a fost cel care a refuzat să se întâlnească cu ea, ceea ce i-a determinat și pe cei din Partidul Democrat să refuze o întâlnire.

Potrivit ex-ministrului Educatiei, împărțirea ministerelor a fost făcută în mod “straniu”, dând exemplu rocada de miniștri la Ministerul Sănătății și cel al Muncii, Protecției Sociale și a Familiei. “Din experiența mea e nevoie de cel puțin 6 luni pentru a ințelege cu adevărat ceea ce se întâmplă în cadrul unui minister”.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.