Maia Sandu a depus o sesizare la Procuratură prin care cere începerea urmării penale pe numele lui Vlad Plahotniuc

Maia Sandu, președinta PAS, a depus, astăzi, o sesizare la Procuratură prin care cere începerea urmării penale pe numele lui Vlad Plahotniuc.

Sesizarea a fost depusă, după ce la acțiunea de protest din 17 septembrie, desfășurate de Mișcarea de Rezistență ACUM în fața sediului ANI, Maia Sandu a depus o sesizare prin care a cerut inițierea procedurii de confiscare a averii nejustificate a liderului PDM Vlad Plahotniuc.

Formațiunea a precizat că, din investigația RISE Moldova „Paradisul Oligarhului”, societatea a aflat că Plahotniuc nu și-a declarat cel puțin 4 vile de lux pe care le deține în Europa prin intermediul unor interpuși. Potrivit celor de la PAS, acest lucru reprezintă o încălcare a legii, deoarece Plahotniuc era obligat să declare toate bunurile și proprietățile pe care le deținea în perioada 2008-2015.

„Din aceeași investigație, am aflat că vila din Geneva (de 31,5 milioane de franci elvețieni) a fost procurată la puțin timp după ce OTIV Prime Holding – o companie olandeză conectată la Plahotniuc – și-a vândut o parte din afacerile pe care le deținea în Moldova lui Iuri Kontievski, omul de încredere al condamnatului penal Veaceslav Platon, iar banii folosiți la cumpărarea OTIV Prime Holding provin din conturile Westburn Enterprises (firmă implicată în operațiunea de spălare a sumei de 22 de miliarde de dolari cunoscută drept Laundromatul rusesc). Întrebarea legitimă este dacă toată această operațiune se încadrează în infracțiunea de spălare de bani”, au declarat cei de la PAS.

În acest context, PAS a declarat că PDM condus de Plahotniuc „se îndreaptă tot mai mult spre practicile dictatoriale specifice lui Erdogan și Putin, ducând Moldova tot mai aproape de Rusia”.

„Solicităm Procuraturii să examineze sesizarea noastră cu ulterioara tragere la răspundere penală a lui Plahotniuc Vladimir pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art.3521 din Codul Penal ”Falsul în declaraţii”, art.243 „Spălarea banilor” din Codul penal și/sau a altor componente de infracțiune prevăzute de legea penală a Republicii Moldova”, se arată în comunicatul formațiunii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.