Maia Sandu: Dacă pe 20 mai vom alege să stăm acasă supărați și dezbinați, să știți că alții nu vor sta acasă// VIDEO

Lidera PAS Maia Sandu a lansat astăzi un îndemn către locuitorii capitalei să iasă la vot pe 20 mai și să voteze cu discernământ, cu responsabilitate și cu încrederea că împreună se poate reuși.

„Dvs prin maturitate și responsabilitate îi puteți opri pe candidații lui Plahotniuc și Dodon. Dacă pe 20 mai vom alege să stăm acasă supărați și dezbinați, să știți că alții nu vor sta acasă. Iar lipsa unui vot din partea noastră riscă să-l aducă la guvernare pe Ion Ceban sau Silvia Radu. Ei nu ne reprezintă și sunt parte din clanul hoților”, a declarat Maia Sandu.

Totodată, ea a venit cu un apel către candidații cu aspirații pro-europene să facă echipă comună „pentru a elibera orașul de sub controlul hoților„.

„Vin cu un îndemn și către candidații care își declară sprijinul pentru aspirațiile europene ale Republicii Moldova. Își declară sprijinul pentru obiectivul de a elibera orașul și țara de sub controlul hoților – Haideți să facem echipă comună. Domnule Munteanu, domnule Codreanu, alăturați-vă eforturilor noastre. Faceți apel la susținătorii voștri să voteze pentru candidatul care are șanse reale să învingă candidații oligarhiei”, a spus Maia Sandu.

Pe 20 mai la Chișinău vor avea alegeri locale noi pentru funcția de primar al capitalei. În cursă sunt înscriși 11 candidați. Candidatul sprijinit de PAS este liderul PPDA, Andrei Năstase.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.