Mai multe ONG-uri au inițiat o campanie de informare privind integrarea europeană

Mai multe organizații neguvernamentale de la Chișinău dar și din alte localități, precum Comrat și Bălți s-au angajat într-o amplă campanie de informare a cetățenilor despre beneficiile integrării europene.

Campania va începe chiar de mâine și se va desfășura în mai multe localități ale Republicii Moldova, atât în raioane cât și în cele mai mari orașe. Vor fi amplasate puncte staționare în spații publice în care persoanele interesate vor fi informate despre oportunitățile și avantajele integrării europene, dar vor fi organizate și puncte mobile.

„Intenția este să înțelegem și să conștientizăm că există o perioadă de timp când mesajul despre beneficiile integrării europene au fost parțial umbrite de alte evenimente. Aceste mesaje trebuie reconfirmate, reconștientizate. Și sunt sigur că și alte organizații se vor alătura acestei campanii”, a declarat într-o conferință de presă Sergiu Ostaf, directorul executiv al CREDO.

De asemenea, va fi activată și o pagină web www.euacum.md care va fi încă o modalitate de a comunica cu diverse categorii de persoane despre integrarea europeană.

Campania va fi susținută, pe bază de voluntariat de organizații studențești, Asociația Ucrainenilor, ONG-uri din autonomia găgăuză și Bălți. „Asociația Ucrainenilor întotdeauna au înțeles importanța continuării vectorului european al Republicii Moldova”, a declarat președintele acesteia.

„Noi susținem inițiativa de informare a populației despre plusurile apropierii Republicii Moldova de UE . Suntem pentru o Moldovă puternică fără corupție”, a declarat și președintele Centrului European de Inițiative Civile de la Comrat.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.