Lovitura lui Obama pentru Putin în legătură cu legea anti-gay

Președintele american Barack Obama a dat o lovitură marți Rusiei în legătură cu controversata lege anti-gay din țară prin includerea a doi sportivi care și-au recunoscut în mod public homosexualitatea în delegația oficială pentru Jocurile Olimpice de la Soci și prin faptul că el a refuzat să meargă la acest eveniment sportiv, transmite agenția RIA Novosti, citată de Agerpres.

Casa Albă a anunțat că Billie Jean King, o fostă campioană de tenis, gay, și Caitlin Cahow, o medaliată olimpică la hochei cu aceeași orientare sexuală, vor fi incluse în delegația americană ce va participa la ceremoniile de deschidere și închidere ale JO în februarie.

Pentru prima dată de la Jocurile Olimpice de Vară din Sydney din 2000, președintele american, vicepreședinte și prima doamnă vor absenta din ambele delegații. Responsabili ai Casei Albe au anunțat că programul lui Obama va fi prea încărcat pentru a putea asista la Jocuri, dar că delegația ‘reprezintă diversitatea reprezentată de Statele Unite ale Americii’.

‘Toți membrii delegației noastre se disting prin prisma reușitelor lor în serviciul în slujba guvernului, în activismul civic și în sport’, a precizat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Shin Inouye, într-un comunicat. Astfel, SUA se vor alătura Franței și Germaniei, care au decis la rândul lor să nu trimită înalți reprezentanți guvernamentali la Jocurile Olimpice.

Cu toate că Obama nu a comentat în mod direct cu privire la motivele acestei decizii, includerea unor atleți ce nu își ascund homosexualitatea sugerează că așa-numita propagandă rusească anti-gay este cel puțin o parte componentă a acestui pas.

Legislativul rus a aprobat o lege în iunie prin care a interzis promovarea relațiilor sexuale netradiționale în fața minorilor, suscitând reacții internaționale și temeri referitoare la siguranța atleților și spectatorilor gay prezenți la JO de la Soci.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.