În locul unei parcări neautorizate, în Chișinău va apărea un scuar// FOTO

Primăria municipiului Chişinău a demarat lucrările de amenajare complexă a teritoriului adiacent Centrului Academic Internaţional „Eminescu”. Acesta este unul din proiectele înaintate de cetăţeni în cadrul Bugetului Civil în anul 2017.

Valoarea totală a proiectului este de 184 mii lei, iar din contul bugetului civil au fost alocaţi 150 mii lei. Responsabil de implementarea proiectului este Pretura sectorului Botanica.

Până acum, spaţiul adiacent Centrului, din bd. Dacia, 20, era folosit drept parcare neautorizată pentru şoferi.

Autorii proiectului au propus transformarea teritoriului într-un scuar sau o zonă urbană de socializare şi lectură în spaţiu liber.

În această zonă, autorii mai propun organizarea anumitor evenimente publice, inclusiv a unor manifestări care până acum se desfăşurau în incinta Centrului Academic Internaţional „Eminescu”.

De asemenea, scuarul va servi drept zonă de recreere pentru locuitorii blocurilor de locuinţă din preajmă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.