Liliana Palihovici şi Vladimir Vitiuc vicepreşedinţi ai Parlamentului

Parlamentul Republicii Moldova va avea doi vicepreşedinţi. Liberal-democrata Liliana Palihovici şi comunistul Vladimir Vitiuc au fost aleşi astăzi în aceste funcţii cu votul a 60 de deputaţi.

Partidul Socialiştilor a refuzat să propună o candidatură la funcţia de vicepreşedinte, dar şi să participe la procedura de votare.

La fel a procedat şi Partidul Liberal, însă preşedintele formaţiunii Mihai Ghimpu a precizat mai în glumă , mai în serios că „are deplină încredere” în colegii săi.

Anterior, deputaţii PLDM, PDM şi PCRM l-au votat în funcţia de preşedinte al Legislativului pe ministrul în exerciţiu al Economiei, democratul Andrian Candu.

Tot astăzi, deputaţii au votat componența numerică a Biroului Permanent. Acesta va fi format din 12 persoane.

Astfel, din partea PLDM, în Biroul Permanent va face parte Filat și Valeriu Streleț, din partea PCRM -Artur Reșetnikov și Violeta Ianov, din partea PDM- Marian Lupu și Vladimir Plahotniuc, în timp ce Partidul Liberal, care urma să propună un singur candidat, a anunțat ca își va numi candidatul ulterior.

Din Biroul Permanent vor mai face parte președintele Parlamentului, precum și cei doi vicepreședinți.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.