„Am 43 de ani și mi se întâmplă pentru întâia oară să iubesc o femeie. Este vorba despre mama unui coleg de școală a fiului meu”, și-a început Lidia povestea, evident emoționată. Zâmbetul larg, pe care îi este greu să-l controleze, ochiii strălucitori și tenul luminos ce radiază de fericire trădează emoțiile unui om îndrăgostit până peste urechi.
Lidia este contabilă în una dintre organizațiile societății civile de la Chișinău, are un fiu de 10 ani, celibatară. Este feminină și atrăgătoare. Are gesturile moi, zâmbet cochet, părul tuns bob scurt, ceva mai jos de bărbie, pieptul voluptos și talia mică ca a unei adolescente. Este fericită, dar emoționată din cauza că sunt unul dintre puținii oameni în fața cărora a acceptat să facă coming out, adică să-și povestească istoria de iubire homosexuală.
Când ai simțit că te-ai îndrăgostit de o femeie, în ce circumstanțe?
Precum îți spuneam anterior este mama unui copil din școala fiului meu. O cunoșteam de ceva timp, dar anul trecut am comunicat mai mult în cadrul unor ședințe informale, pe care le organizam frecvent cu părinții, la cafea, pentru a soluționa problemele curente ale clasei.
Cine este aleasa inimii? Povestește-mi un pic despre ea.
Este cu 10 ani mai tânără decât mine, de profesie este psiholog. În comparație cu mine a fost într-o relație homosexuală cu mulți ani în urmă, dar a renunțat la ea, s-a căsătorit cu un bărbat și a născut un copil. A ales o cale acceptată de societate.
Între voi a fost dragoste la prima vedere, ca în filme?
Nu putea fi astfel. Nu mi-a trecut niciodată prin minte, până atunci, că aș putea iubi o femeie. Adică știam despre acest fenomen, dar eram sigură că mie nu mi se poate întâmpla. Prima reacție neordinară a fost atunci când măsuram o rochie în fața a trei prietene, printre care era și ea. La un moment dat m-am simțit de parcă mă dezbrăcam în fața unui bărbat. Îi simțeam atât de puternic privirea. Am avut impresia că m-a stropit cineva cu apă clocotită, că m-a lovit un fulger.
Apoi au urmat multe discuții cu aluzii. Dar am simțit o atracție puternică după prima ei atingere. Mi-a atins ușor brațul cu arătătorul, mișcându-l fin în jos, și am simțit fiori pe care nu i-am mai simțit niciodată până atunci.
Și ai înțeles că ești lesbiană ori bisexuală?
Deocamdată nu am reușit să înțeleg nimic ori să mă identific cu vreunul dintre calificativele cunoscute. Suntem deja de un an împreună și pe parcursul acestui an nu mi-a apărut întrebarea cum mă identific. La momentul actual nu-mi pasă de acest aspect. Cei care cunosc despre relația noastră mai fac glumițe că mi-aș fi descoperit bisexualitatea, ori că aș fi lesbiană. Eu nu am încercat niciodată să neg nici una, nici alta. Nu mă deranjează că lumea spune asta despre mine, dar dacă stau să analizez nu –mi pot lipi niciunul dintre aceste calificative – nu mă simt nici heterosexuală, nici lesbiană, nici bisexuală, nicicum. Iubesc acest om, asta e tot ce știu.
Cât de ușor ai reușit să accepți această idee?
În momentul în care am întâlnit-o aveam un iubit, un bărbat cu care eram de 6 ani într-o relație. El era plecat peste hotare. Am așteptat cu nerăbdare întâlnirea cu el ca să înțeleg ce mi se întâmplă. Mă gândeam că ar putea fi o amețeală de moment, că voi reveni la vechile sentimente, după ce îl voi strânge în brațe, dar nu a fost să fie. Nu am mai simțit nimic deosebit când l-am revăzut. Am înțeles imediat că vreau înapoi la ea, chiar atunci. Nu aveam răbdare să o revăd. Adorm cu ea în gând, mă trezesc cu ea în gând, vreau să fiu întotdeauna alături de ea.
Dar dincolo de dragoste aveai atracție pentru corpuri masculine. A dispărut?
Timp de 43 de ani, niciodată nu mi-a trecut prin cap că aș putea fi atrasă de o femeie. Acum însă pentru mine nici nu mai contează corpul, doar omul. Am avut relații de 6-8 ani cu diferiți bărbați, am fost atrasă de corpuri bărbătești. Dar atunci când cuprinzi omul pe care-l iubești cu adevărat, nu contează dimensiunea bicepșilor sau prezența ori lipsa sânilor. Simți dragoste, atât.
Totuși, dragostea despre care vorbești cu atâta entuziasm e una pe care preferi să o ascunzi. De ce?
Încerc să o ascund, dar nu îmi prea reușește. Colegii mei de serviciu au aflat despre relația mea în primele zile, pentru că nu eram în stare să ascund tot ce se întâmpla în sufletul meu. Mă copleșeau emoțiile. Aveam senzația că am umblat toată viața cu hainele pe dos și în sfârșit m-au îmbrăcat corect. Voiam să povestesc lumii întregi despre ceea ce simt, despre femeia pe care o iubesc.
Și cum au reacționat colegii?
Colegii m-au înțeles. Am norocul să lucrez într-o organizație pentru drepturile omului și sunt înconjurată de oameni toleranți, cu mintea deschisă. E foarte important să simți sprijinul social în asemenea momente.
Și atunci de cine îți este frică?
Cel mai mult îmi e frică pentru familia mea. Mi-e frică că îmi vor ridiculiza copilul, care are abia 10 ani. Colegii de clasă pot fi foarte răutăcioși la vârsta asta. Mai mult, dacă cineva dintre profesori ar afla, ar putea să-și schimbe atitudinea față de copil, asta ar putea să-i afecteze procesul de studii. Sunt sigură că ar începe a se purta diferit cu el. Și de atitudinea fraților și surorilor îmi este frică.
Vrei să spui că familia ta încă nu știe că ești într-o relație cu o femeie?
Nu e deloc ușor să ascund relația de ei. La toate petrecerile de familie, din ultima vreme, eu vin singură. Pentru că nu poți veni cu cea mai bună prietenă acolo unde lumea vine cu soți. De asta probabil, la un moment dat le voi spune, pentru că e foarte greu să trăiești astfel. Simți că nu-ți ajunge aer, nu poți respira. Vrei să vorbești întruna despre ceea ce simți, dar nu poți spune niciun cuvânt. Nu contează dacă ești cu un bărbat sau cu o femeie, atunci când relația e ascunsă, interzisă, este foarte greu să trăiești. E o luptă interioară enormă când doi oameni maturi, cu discernământ, trebuie să se poarte atât de nefiresc pentru a ascunde niște emoții și acțiuni legale, dar condamnate de societate.
Bănuiești că familia nu te va înțelege?
Sunt aproape sigură de asta. I-am spus doar unei surori și nepoatei mele, pe care le știam mai tolerante. Restul ar încerca să-mi citească morală, să mă convingă că e o iluzie. Vor discuta despre sentimentele mele, ca despre ceva superficial și trecător. Eu nu vreau să ascult opiniile lor despre ceea ce simt. Sentimentele mele sunt prea pure și profunde. Nu vreau să dau explicații nimănui. Sunt om matur, înțeleg perfect ce mi se întâmplă și sunt în stare să-mi asum deciziile. Nu contează cât vom fi împreună, dar ăștia vor fi, cu siguranță, cei mai frumoși ani din viața mea.
Cum reușești să ascunzi o relație ca asta?
Oricât de mult ai încerca să-ți sufoci sentimentele, ele iese periodic la suprafață. Fără să ne dăm seama, ne privim hapsân la ședințele care se organizează în școală și unii dintre părinți ne-au întrebat direct despre relația noastră. Recent o colega de facultate, cu care nu am comunicat zeci de ani, mi-a scris să mă întrebe dacă cea din pozele de pe rețelele de socializare este prietena mea. Nici măcar la telefon nu poți vorbi fără a te izola. Ei cum să-i spui în fața cuiva cuvinte obișnuite pentru orice cuplu de îndrăgostiți: „te iubesc, draga mea, scumpa mea” ?!
Învăluite de iubire nu ne dăm seama că exteriorizăm uneori prea mult emoțiile. Uneori se întâmplă să ne apucăm de mâini, să ne sărutăm în public și când realizăm că suntem înconjurate de oameni, începem a ne felicita cu ziua de naștere, pentru a nu atrage prea mult atenția. E foarte greu să-ți ascunzi sentimentele.
Copiii voștri știu?
Nu încerc să ascund relația de copil, dar nici nu i-am explicat deocamdată nimic. Îi voi răspunde la întrebări pe măsură ce vor apărea. Îmi sărut uneori partenera ușor în buze, o țin de mână, o cuprind în fața copiilor. Îi spun la telefon că o iubesc. Copilului i se pare absolut fiesc acest comportament și nu cred că se gândește la această relație ca la una amoroasă.
Există locuri în care să nu fiți nevoite să vă ascundeți sentimentele?
Da, în casa părinților ei. M-au acceptat imediat ca pe un om de-al casei. Am simțit că mama ei s-a bucurat atunci când am intrat în casa lor. Ne simțim libere în fața ei. Ne putem cuprinde, ne sărutăm. Ori de câte ori avem mici neînțelegeri, mama ei încearcă să ne împace. Ține și la copilul meu mult. Îl pot lăsa la ea atunci cînd avem nevoie de mai multă intimitate, sau ieșim în vreun restaurant ori club. Atitudinea asta a mamei este foarte importantă pentru mine. Simt că am o familie, o casă în care mă așteaptă cineva. Visez ca, la un moment dat, și familia mea va fi gata să accepte această relație. Sprijinul familiei este foarte important. Însă nu cred că mă voi putea bucura de asta vreodată, așa că o să-mi trăiesc mica mea fericire în tăcere, atât cât voi putea rezista.
Acest interviu face parte din seria de materiale „Povești de #necomingout”, din cadrul campaniei #subogheal, lansată de centrul Genderdoc-M. „Sub ogheal” este sintagma cel mai des folosită de populație, atunci când e vorba de prezența deschisă a persoanelor LGBT în societatea moldovenească. Unul dintre cele mai înrădăcinate stereotipuri legate de comunitatea LGBT este că persoanele lesbiene, gay, bisexuale și transgender ar trebui să se comporte astfel încât viața lor privată, începând cu activitățile pe care le fac zi de zi și terminând cu sexualitatea lor, să rămână un subiect închis pentru toți cei care îi înconjoară, fapt care îi limitează în drepturi.
Interviu realizat de Doina Ipatii
