Liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, arestat din nou, chiar la ieşirea din închisoare

Liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, nu a avut parte de nicio clipă de libertate luni, după ce a executat o pedeapsă de 30 de zile de închisoare, fiind reţinut, din nou, chiar la ieşirea din penitenciar, din cauza unui alt protest neautorizat, relatează Reuters citată de Agerpres.

Navalnîi (42 de ani), directorul ‘Fondului de combatere a corupţiei’ a fost reţinut chiar la uşa penitenciarului de militari din trupele speciale, care l-au îmbarcat într-o maşină şi l-au dus într-o direcţie necunoscută, a transmis iniţial canalul de televiziune independent Dojdi.

Ulterior, asociatul său Leonid Volkov a scris pe Twitter că opozantul a fost dus la secţia de poliţie Danilovski din Moscova, fiind acuzat de încălcarea legii privind protestele, ceea ce a dus la vătămarea unor persoane, infracţiune pasibilă cu 20 de zile de închisoare.

Aleksei Navalnîi, care a fost reţinut de poliţie lângă domiciliul său luna trecută, a fost condamnat la închisoare pentru organizarea unei manifestaţii neautorizate în capitala rusă în luna ianuarie, când chemase la boicotarea alegerilor prezidenţiale la care nu i s-a permis să participe.

Opozantul a declarat că sentinţa cu pedeapsa cu închisoarea a fost orchestrată de către autorităţi pentru a descuraja protestele în masă împotriva nepopularei reforme a pensiilor. Peste 800 de persoane au fost reţinute la nivel naţional în timpul acestor proteste, care au avut loc chiar în ziua alegerilor locale, la 9 septembrie.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.