Liderul ODIP a adus la Ministerul Educaţiei un porcuşor de pluş: „Ministerul persecută promovarea românismului”

După ce în luna iunie, Ministerul Educației a aprobat organizarea Caravanei Unirii și cazarea voluntarilor în instituțiile de învățământ din raioane, cu câteva zile în urmă reprezentanții ministerului au avertizat școlilor profesionale să nu permită cazarea tinerilor din ODIP.

Despre acest lucru a relatat președintele AO „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP), Vlad Bilețchi, în cadrul unei conferințe de presă.

Unionistul a declarat că prin asemenea acțiuni se încearcă intimidarea unioniștilor, iar conducătorii instituțiilor de învățământ sunt presați și șantajați pentru a nu contribui la promovarea valorilor naționale.

„Nu acceptăm jumătăți de măsură. Am hotărât să facem public acest caz, pentru că este revoltător cum reprezentanții ministerului își schimbă deciziile de pe o zi pe alta. Nu înțelegem cum la început am primit acceptul Ministerului, după care ne-am trezit cu presiuni și avertizări. E clar că se încearcă stoparea acțiunilor noastre. Am fost ieri la doamna ministră Pogolșa, care a refuzat categoric să discute cu noi, invocând că nu are timp. A dat dovadă de comportament sfidător”, a declarat Vlad Bilețchi.

În semn de protest, președintele ODIP i-a dăruit Liliei Pogolșa un porcușor de pluș ca „mulțumire” pentru atitudinea autorităților. „Nu ne oprim aici. Caravana Unirii continuă cu sau fără intimidările Ministerului Educației. Nu mor caii când vor câinii”, a conchis Bilețchi.

Amintim că în perioada 1 iulie – 13 august, Asociația „UNIREA-ODIP” organizează Caravana Unirii. Astfel, voluntarii ODIP informează cetățenii cu privire la beneficiile Unirii Republicii Moldova cu România.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.