Liderii G8 se reunesc astăzi și mâine în SUA

Summitul G8, care îi va reuni pe liderii celor mai industrializate ţări, are loc astăzi şi mâine la Camp David, în Statele Unite. Unul dintre scopurile întrunirii din acest weekend de la Camp David, Statele Unite vizează căutarea unor soluţii la criza datoriilor din Europa, unde temerile legate de posibila ieşire a Greciei din zona euro sunt în creştere, transmite Reuters. Deviza întâlnirii din acest an este “Acţionăm împreună”.

Grupul celor opt este compus din: Statele Unite, Canada, Japonia, Rusia, Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie. Cu toate acestea, preşedintele Vladimir Putin nu va fi prezent la reuniune, el fiind reprezentat de actualul premier rus, Dmitri Medvedev.

În cadrul summitului se vor discuta pe lângă situația Greciei și a celor 16 bănci spaniole retrogradate de agenția de rating Moody’s, și subiecte de maximă importanţă precum schimbările climatice, situaţia economiei mondiale şi energiei. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.