„Liberalizarea exportului de cereale”

Comunicat de presa

Coalitia pentru Dezvoltare Economica Rurala (CDER) a convocat marti, 12 iulie 2005, o Masa Rotunda cu genericul „Liberalizarea exportului de cereale”, in care au fost puse in dezbatere consecintele ce i-au afectat puternic pe producatorii agricoli din Republica Moldova ca urmare a impunerii de catre Guvern a restrictiilor la exportul de cereale prin Hotarirea nr. 834.

La dezbateri au participat reprezentanti ai Parlamentului, Ministerului Agriculturii, Ministerului Economiei, Bursei Universale de Marfuri, producatori si exportatori de produse cereale precum si reprezentanti ai societatii civile.

in cadrul discutiilor, Viorel Chivriga, membru al delegatiei permanente a CDER, a subliniat ca aprobarea acestei hotariri de catre Guvern, 26 iulie 2004, a distorsionat piata agricola din Republica Moldova si a provocat o reducere considerabila a preturilor la cereale si produse cerealiere, fapt ce a conditionat la rindul sau acumulari importante in stocuri.

Presedintele comisiei parlamentare pentru agricultura si industria alimentara, Valeriu Cosarciuc, a declarat ca Executivul ar trebui sa faca „un act de buna credinta”, anulind prevederile hotaririi nr. 834, care-i obliga pe agentii economici sa intermedieze exportul de cereale prin Bursa Universala de Marfuri, care la rindul sau este o structura privata, iar aceasta stare de lucruri este in contradictie cu principiile economiei de piata. Cosarciuc s-a angajat sa initieze in cadrul Comisiei parlamentare pe care o reprezinta audieri in aceasta problema.

Seful Directiei fitotehnie a Ministerului Agriculturii, Ion Stratan a mentionat ca institutia pe care o reprezinta la fel pledeaza pentru anularea Hotaririi nr. 834 si a invocat ca in anul curent se asteapta o productie de 1 milion 100 mii tone de griu, astfel incit pericolul unui deficit de piine este categoric exclus.

Directorul executiv al Federatiei Patronatului din Agricultura, Alexandru Slusari, a declarat ca estimarile cantitatilor de cereale acumulate in stocuri variaza intre 400 mii si 600 mii tone. Slusari a mentionat ca in timp ce statul nu a elaborat un mecanism eficient de subventionare a producatorilor agricoli, Guvernul impune restrictii la exportul de cereale. El a subliniat ca obligativitatea autentificarii tranzactiilor de export a griului la Bursa Universala de Marfuri cauzeaza mari pierderi financiare si de timp pentru producatorii agricoli si exportatorii de cereale.

Unul din exportatori ai produselor agricole, Angela Mandatii, a invocat ca „tranzactiile la Bursa sunt fictive”, intrucit exportatorii singuri cauta cumparatorii si incheie contractele, „iar BUMM nu incaseaza decit comisioane exagerate”.

Directorul BUMM, Ludmila Moraru, a respins informatiile cu privire la acumularile de cereale in stocuri si a invocat ca Bursa reprezinta un mecanism al carui obiectiv este sa faciliteze tranzactiile dintre agentii economici.

Octavian Calmic de la Ministerul Economiei a pledat pentru pastrarea in vigoare a Hotaririi nr. 834, dar in acelasi timp si pentru flexibilizarea procedurilor de export si reducerea cheltuielilor la perfectarea certificatelor necesare pentru exportarea marfii. El a declarat ca Ministerul Economiei va face in cel mai scurt timp propuneri in acest sens Guvernului.

Participantii la Masa Rotunda au formulat in finalul dezbaterilor o serie de concluzii ce prevad ca:
1. Hotarirea Guvernului nr. 834 (punctele 6, 7 si 8) trebuie sa fie anulata.
2. Sa fie eliminata restrictia de a exporta cerealele exclusiv prin intermediul transportului feroviar
3. Sa fie creat un cadru permanent de discutii intre producatorii si exportatorii de cereale, institutiile guvernamentale, organizatiile internationale si societatea civila in aceasta problema
4. Sa fie simplificate procedurile de export

Coalitia pentru Dezvoltare Economica Rurala, organizatie din care fac parte 43 de ONG-uri, s-a constituit in septembrie 2002 cu scopul de a promova perfectionarea cadrului legal ce reglementeaza activitatea economica in agricultura si industria prelucratoare.

Secretariatul CDER
www.cder.md

12 iulie 2005

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.