Connect with us

Reintegrare

Libera circulaţie a reprezentanţilor Misiunii OSCE în Moldova în atenţia Comisiei Unificate de Control

Publicat

pe

Conducătorul delegaţiei moldoveneşti la CUC a cerut explicaţii în legătură cu practica abuzivă a aşa numitelor ”structuri de grăniceri” ale regiunii transnistrene, care solicită de la reprezentanții Misiunii OSCE documente de identitate pentru verificare și înregistrare.

Documentele sunt solicitate în timpul deplasării regulamentare a acestora la ședințele CUC și prin perimetrul Zonei de Securitate, cu utilizarea mijloacelor de transport dotate cu simbolica corespunzătoare.

Subiectul a fost abordat pe 26 octombrie la şedinţa Comisiei Unificate de Control (CUC), prezidată de delegația transnistreană.

În cadrul discuţiilor s-a menționat că astfel de acţiuni sunt inacceptabile în raport cu colaboratorii Misiunii OSCE în Moldova, care sunt reprezentați și participă la toate ședințele CUC, dispun de dreptul de a se deplasa nestingherit prin Zona de Securitate și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile documentului semnat la 10 decembrie 2004 ce stabilește principiile de colaborare dintre Misiunea OSCE și CUC în Zona de Securitate.

La următoarea ședință a Comisiei, Comandamentul Militar Întrunit va prezenta propuneri pentru soluţionarea problemei în cauză.

De asemenea, CUC a audiat şi aprobat raportul Comandamentului Militar Întrunit privind situaţia săptămânală în Zona de Securitate.

Următoarea şedinţă a CUC va avea loc pe data de 2 noiembrie 2017.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Reintegrare

A avut loc prima din acest an întrevedere a reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană

Publicat

pe

De către

La sediul Misiunii OSCE din Chișinău, astăzi, a avut loc prima şedinţă de lucru a reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chişinăului şi Tiraspolului, cu participarea Cristinei Lesnic în calitate de nou reprezentant politic şi a lui Vitalii Ignatiev, la care au asistat reprezentanţii participanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă realizările înregistrate în implementarea celor 5 decizii protocolare semnate în procesul de negocieri în anul 2017, fiind consemnate progresele obținute pe marginea a 3 documente (funcționalitatea podului din preajma localităților Gura Bâcului și Bâcioc, buna desfășurare a procesului educațional în școlile cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, aplicarea apostilei pe actele de studii ale Universității “Taras Șevcenko” din Tiraspol) și punctate măsurile în desfășurare întru a asigura aducerea la îndeplinire și a înțelegerilor convenite pe terenurile agricole din r-nul Dubăsari și pe organizarea interacțiunii în domeniul telecomunicațiilor.

Pe tema pământurilor amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol, reprezentantul politic de la Chișinău Cristina Lesnic a intervenit cu rugămintea de a urgenta procesul pentru a fi deblocat accesul fermierilor la terenuri și a fi inițiate primele lucrări agricole de primăvară, reamintind că pachetele de documente necesare sunt pregătite pentru a fi depuse, în acest sens impunându-se concretizarea de către partea transnistreană a locului, perioadei și responsabililor de colectarea și examinarea acestora.

La întrevedere au fost abordate și unele aspecte ce se conțin în Protocolul reuniunii oficiale a formatului de negocieri „5+2” de la Viena, în special subiectul ce ține de definitivarea unui mecanism viabil de stabilire a regulilor de acces în traficul rutier internațional a mijloacelor de transport cu plăci din regiunea transnistreană.

În context, partea moldovenească a specificat și necesitatea reluării activității subgrupurilor de lucru pe probleme bancare și pentru drepturile omului, care de mai bine de 4 ani nu au fost funcționale, fiind exprimată deplina deschidere a ambelor părți întru a continua interacțiunea în aceste platforme tehnice de dialog, în mod prioritar, pe filiera drepturilor omului care cuprinde un spectru larg de probleme actuale.

Citește mai departe

Reintegrare

A fost lansată campania „O carte pentru educația ta” în sprijinul elevilor și altor copii din stânga Nistrului

Publicat

pe

De către

Biroul politici de reintegrare a lansat astăzi campania „O carte pentru educația ta” cu genericul „Donează o carte, investește în viitor”, care își propune să vină în sprijinul elevilor și altor copii din stânga Nistrului. Campania va dura până la sfârșitul lunii martie 2018.

Astfel, toți doritorii de a susține copiii de la școlile moldoveneşti din stânga Nistrului  sunt invitați să contribuie cu donații de cărți, manuale și alte materiale didactice.

Este de menționat și faptul că acțiunea vine întru implementarea prevederilor pct.6 din Decizia protocolară „Cu privire la asigurarea funcționării școlilor moldovenești cu predare în grafia latină” din 25 noiembrie 2017, semnată de către reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și Tiraspolului și care prevede posibilitatea aprovizionării nestingherite a acestor instituții de învățământ cu manuale, materiale didactice și alte mijloace necesare pentru desfășurarea calitativă a procesului educațional.

Cărțile pot fi donate celor opt școli moldoveneşti care studiază în grafie latină din regiunea transnistreană, prin intermediul Biroului politici de reintegrare al Cancelariei de Stat, care se află în incinta Casei Guvernului.

Persoana de contact de cadrul Biroului este dl Ivan Țurcan, tel.: (022) 250 378, mail: [email protected].

În cadrul acţiunilor de promovare a campaniei „O carte pentru educația ta” Biroul politici de reintegrare în colaborare cu lectorul universitar Ruben Agadjanean,  studenții masteranzi ai Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova, Maria Căldare și Cristina Vizitiu precum și studenții Facultății Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Adrian Moscalu și Eugen Garaz, au realizat un spot video la acest subiect.

Citește mai departe

Reintegrare

Ședința Comisiei Unificate de Control a fost blocată de către delegația transnistreană

Publicat

pe

De către

Comisia Unificată de Control s-a întrunit pe 8 februarie, în orașul Bender, într-o ședință condusă de delegaţia Federației Ruse.

Pe agendă a fost pus subiectul privind activitățile Comisiei Unificate de Control și Comandamentului Militar Întrunit în legătură cu redeschiderea, la 18 noiembrie 2017, a podului din preajma satelor Gura Bâcului și Bâcioc să fie monitorizate doar de către participanții operațiunii de pacificare de pe r. Nistru (Federația Rusă, Ucraina, OSCE).

În cadrul ședinței majoritatea componentelor Comisiei au prezentat propuneri rezonabile menite să contribuie la adoptarea unei decizii comune pentru identificarea soluțiilor în problema vizată.

Ca urmare a discuțiilor destul de îndelungate, în pofida eforturilor depuse și argumentelor aduse de membrii delegațiilor Federației Ruse și Republicii Moldova, de reprezentanții Ucrainei și Misiunii OSCE în Republica Moldova, delegația Tiraspolului s-a opus categoric proiectului deciziei susținut unanim de către ceilalți participanți la ședință.

Astfel, delegația Tiraspolului nu a dorit să accepte ca activitatea posturilor structurilor de forță și a organelor de drept în adiacentul podului „Gura Bâcului –  Bâcioc” să fie monitorizată doar de către reprezentanții intermediarilor în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană (Federația Rusă, Ucraina și OSCE), fără implicarea Chișinăului și Tiraspolului.

Propunerea respectivă a fost formulată de către delegațiile Republicii Moldova și Federației Ruse și agreată de reprezentanții Ucrainei și OSCE.

Pentru a-și justifica poziția neproductivă, Oleg Beleakov, conducătorul delegației transnistrene a invocat, de o manieră devenită deja tradițională, motive irelevante, distorsionate, rupte de realitate și nefondate.

De notat că, potrivit Regulamentului Comisiei Unificate de Control din 8 aprilie 2003, deciziile în cadrul Comisiei se adoptă pe bază de consens.

În lipsa consensului, ședința Comisiei Unificate de Control a fost întreruptă și va continua pe data de 15 februarie 2018.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele Știri

Social9 ore în urmă

Tragic! Patru persoane au fost găsite moarte într-o locuință din Bălți

O familie formată din patru persoane a fost găsită moartă în propria locuință în seara de 20 februarie în orașul...

Politică10 ore în urmă

Andrian Candu: Când vorbim despre viitorul Republicii Moldova apar amenințări că vine iarna

Când vorbim despre viitorul Republicii Moldova și unde vrem să fim, cu regret, apar elemente de securitate, amenințări că vine...

Social13 ore în urmă

Un deținut din Brănești clona profiluri pe ”Odnoklassniki” și cerea de la diferite persoane câte 500 – 1 000 euro

Un deținut de 27 de ani, care își ispășește pedeapsa în Penitenciarul nr.18-Brănești, este cercetat penal fiind suspectat de escrocherie....

Social14 ore în urmă

Încă 5 persoane, escortate la CNA în dosarul privind legalizarea construcţiilor autorizate şi neautorizate din Chişinău

Alte 5 persoane au fost escortate astăzi la CNA pentru audieri în dosarul ilegalităţilor, comise de către un grup infracţional,...

Social14 ore în urmă

Acord bilateral între Universitatea din Craiova şi Universitatea din Tiraspol

O delegaţie a Universităţii din Tiraspol efectuează, începând de marţi, o vizită de trei zile la Universitatea din Craiova, la...

Economie16 ore în urmă

Noi prețuri! Benzina și motorina se ieftinesc cu aproape un leu

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a micșorat marţi, 23 ianuarie, cu aproape un leu prețurile plafon la benzină şi...

Social17 ore în urmă

Poliţiştii au depistat muniţii într-o fâşie forestieră din sectorul Ciocana

Ofițerii de investigație ai sectorului Ciocana au intrat în posesia unei informații operative, precum că în fâșia forestieră din sectorul...

Advertisement

Opinii