Leancă: Acordul de asociere Republica Moldova – UE nu este incompatibil cu rămânerea în CSI

Acordul de asociere pe care Chişinăul intenţionează să îl semneze cu Uniunea Europeană nu intră în contradicţie cu dispoziţiile privind comerţul liber în Comunitatea Statelor Independente, este de părere premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, anunță Mediafax, care citează RIA Novosti.

“În opinia noastră, nu există nicio contradicţie. Prima rundă de consultări a avut loc deja. Noi consultări vor avea loc peste două săptămâni la Chişinău. Sperăm că temerile părţii ruse se vor disipa”, a adăugat Iurie Leancă la Minsk, unde a participat la o reuniune a Comunităţii Statelor Independente.

Menționăm că Uniunea Europeană a invitat Republica Moldova să semneze pe 27 iunie Acordul de asociere, care prevede crearea unei zone de liber-schimb. Acordul a fost parafat în noiembrie 2013, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.