De la Cerlina (Soroca) e multişor până la Vertiujeni (raionul Floreşti). Alt drum decât cel pe jos nici nu e potrivit, cel puţin pentru subsemnatul. Culori şi sunete pe mal de Nistru… Ici o frunză galbenă, colo câţiva norişori răzleţi. Ba adie vântul, ba valurile-şi dansează valsul lor. Pe apa repede a Nistrului trec două lebede albe şi graţioase, iar câteva raţe sfidează zarea.
Dealurile stâncoase străjuiesc malul drept al Nistrului, de parcă ar privi la spectacolul lanurilor din stânga bătrânului râu.
E sâmbătă dimineaţă. Mai fiecare gospodar de la Vertiujeni se duce la moară. Unii pornesc la muncile câmpului, alţii se pregătesc de-o nuntă sau de-un parastas. La ora matinală discut cu primăriţa de Vertiujeni, Ana Cerchez. Potrivit interlocutoarei mele, satul Vertiujeni are o istorie de peste trei secole şi jumătate, fiind atestat documentar la 1651. Toponimul autentic este Vârtejeni. S-ar putea ca în viitorul apropiat localitatea să revină la denumirea de odinioară.
Se spune că toponimul Vârtejeni ar fi pornit de la „vârtejul” (cotul) pe care-l face Nistru aici sau de la vârtejurile din râu. Totodată, există versiune că denumirea localităţii vine de la numele unui boier al locului – Vertiug. După ce mi-a oferit aceste detalii, primăriţa a accentuat, ceea ce eu deja observasem: „Peste tot e frumos. Localitatea impresionează prin relieful ei, prin oamenii care ţin la tradiţii şi obiceiuri.”
Astăzi, ca odinioară, la Vertiujeni, de sărbători, se face joc. La fel, aici e păstrată tradiţia fanfarelor, iar în localitate sunt două (de maturi şi de elevi). Mai nou, Vertiujeniul e printre puţinele localităţi rurale care are lumină stradală. Modernitatea îşi spune cuvântul şi atunci când vine vorba de denumirea străzilor. Astfel, artera principală poartă numele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Alte străzi sunt: Tudor Scoarţă (personalitate locală), Independenţei, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, Cocoarelor, Arborilor etc.
Şi dacă am aflat de străzi, atunci o iau spre Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Aici se află biserica „Acoperământul Maicii Domnului”. Sfântul locaş de la Vertiujeni, monument de arhitectură, a fost ridicat la 1883 de către moşierul satului, Dimitrie Demi.
Cascadele de lângă pădurea de la Vertiujeni sunt fenomenale. Mai ales că am avut noroc şi în ziua întâlnirii noastre soarele jucăuş forma o mulţime de curcubeie pe apa care curgea grăbit spre Nistru. De la oamenii locului aflu că această apă, deşi rece, nu este bună de băut, deoarece conţine foarte mult calcar, în schimb, potrivit lor, este tămăduitoare. Sunt unii care o lasă să se limpezească, până la aşezarea totală a calcarului, apoi o beau pentru bolile de oase.
Impresionant este şi Monumentul Arheologic „Cetăţuia”. E adevărat că acesta ascunde multe enigme, or nici până astăzi nu a fost descoperit de ce poartă numele respectiv.
Am hălăduit pe dealurile Podiş, Caragina, Hârtop şi altele… Am privit cu admiraţie şi emoţie partea veche a satului Vertiujeni, un fel de amfiteatru, şi Nistrul – o oglindă a acestuia.
Sate pe mal de Nistru, sate bogate în fel de fel de frumuseţi. Ele ştiu să aştepte, ele ştiu să provoace, ele au ceva special pentru fiecare.
