La Iaşi, o femeie a urcat în trenul Chişinău-Bucureşti, dar a coborât rapid cu o geantă. Ce a urmat

Poliiţiştii de frontieră din Iaşi au descoperit în timpul verificărilor trenului Chișinău-București o geantă ce aparţinea unui însoţitor de vagon în care se afla 3.760 țigarete cu timbru de acciză Republica Moldova. Poliţiştii de frontieră au decis să monitorizeze trenul în timp ce staționa în Gara de Nord din Iași, pentru a vedea unde vor ajunge ţigaretele de contrabandă.

Astfel, poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Iași — feroviar l-au identificat în trenul internațional 401, Chișinău-București pe Alexei C., în vârstă de 33 de ani, cetățean român și Republica Moldova, însoțitor al unui vagon din componenta trenului. În urma controlului efectuat într-o cușetă, Alexei C. a fost surprins având asupra sa o geantă în care se afla 3.760 țigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Potrivit Agerpres, polițiștii de frontieră au decis să monitorizeze trenul și au observat o femeie care, după ce a urcat în tren, ulterior a coborât cu o geantă voluminoasă. Aceasta s-a îndreptat spre un autoturism marca Skoda Fabia parcat în zona adiacentă gării, unde era așteptată de un bărbat.

Polițiștii de frontieră au legitimat cele două persoane, stabilind că acestea sunt cetățenii români Ioan T., în vârstă de 42 ani, respectiv Ilenuța P., în vârstă de 47 ani. În interiorul maşinii, ei au observat, pe bancheta din spate, geanta pe care femeia a luat-o din tren și care s-a dovedit a conține 5.000 țigarete marca Rothmans, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Femeia le-a declarat poliiştilor că intenționa să călătorească la București cu trenul accelerat 401. După ce a urcat în tren, s-a deplasat la vagonul restaurant de unde a achiziționat țigarete descoperite de polițiștii de frontieră. Persoanele și mijlocul de transporta au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Iași.

Acum, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Totodată, a fost dispusă măsura indisponibilizării țigaretelor, în valoare de aproximativ 3.998 lei precum și a autoturismului Skoda Fabia, în valoare de 13.696 lei, proprietatea Ilenuței P., în vederea confiscării.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.