La Cocieri va fi construit un centru medical modern destinat veteranilor războiului de pe Nistru

Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, a vizitat astăzi, 8 iunie, satul Corjova, la invitaţia Asociaţiei Veteranilor Războiului din 1992 “Corjova”.

Vizita ministrului în stânga Nistrului a fost legată de iniţiativa de a construi un centru medical modern în Corjova. Ideea construcţiei unei asemenea insituţii a venit în urma evualuării sănătăţii veteranilor războiului de pe Nistru, mulţi dintre aceştia având nevoie de programe de recuperare. Centrul, aşa cum a menţionat ministrul Usatîi, va fi unul „special”, unic în zona de securitate. Deşi centrul va fi destinat veteranilor războiului din 1992, de serviciile acestuia vor putea beneficia şi alţi cetăţeni. „Nu ne putem permite să construim şi dotăm un local cu aparate de ultimă generaţie, dacă acestea nu vor fi solicitate la maxim”, a explicat ministrul.

În cadrul vizitei, de asemenea, a fost organizată o adunare cu participarea cadrelor din administrația locală a raionului Dubăsari, reprezentanților centrului de sănătate din Cocieri, care deservește şi locuitorii satului Corjova, dar și localnicilor care au avut posibilitatea să solicite răspunsuri de la Andrei Usatîi.

Totodată, ministrul a depus flori la Memorialul Eroilor căzuți în războiul din 1992, a vizitat Biserica satului Corjova și Complexul istoric din localitate. În cadrul aceleeaşi vizite, a fost evaluată situaţia centrului medical existent în satul Cocieri, iar ulterior ministrul a vizitat platoul unde urmează să fie ridicată clădirea centrului medical. Terenul pentru construcţia acestuia a fost alocat de către primăria satului Cocieri, în centrul localităţii. Deşi iniţial construcţia centrului era preconizată pentru satul Corjova, s-a convenit că acesta să fie ridicat în Cocieri pentru a evita eventualele ciocniri cu autorităţile nelegitime din oraşul Dubăsari.

Menţionăm că vizita a fost organizată de către Valeriu Miţul, preşedinte de onoare a Asociaţiei Veteranilor din Corjova şi consilierul local Iurie Coţofan. „Întâlnirea a fost una constructivă, fiind o dovadă în plus că regiunea transnistreană merită o atenţie deosebită din partea autorităţilor constituţionale de la Chişinău”, a menţionat Valeriu Miţul.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare