La alegerile parlamentare din 2018 din Republica Moldova ar putea fi testat votul la distanță

La alegerile parlamentare din 2018 din Republica Moldova ar putea fi testat un proiect pilot – votul la distanță, când alegătorii vor putea să-și exprime opțiunile politice printr-un vot securizat pe internet.

Potrivit CEC, votul la distanță va îmbunătăți accesul la scrutin al alegătorilor, va reduce costurile pentru organizarea alegerilor și va crește rata de participare.

Totuşi, pentru realizarea acestui proiect sunt necesare modificări esențiale la legislația electorală, dar și popularizarea acestor modificări în rândul cetățenilor. De aceea, cel mai probabil, la alegerile parlamentare din 2018 procedura nu va avea efect juridic, ci doar una de testare.

“Către următoarele alegeri parlamentare ordinare din 2018, când ne propunem lansarea proiectului-pilot privind votarea la distanță, urmează să ajustăm cadrul legal în domeniu și să creăm condițiile tehnice necesare”, a menţionat astăzi membrul CEC, Iurie Ciocan, la lansarea unui unui studiu de fezabilitate privind introducerea votului electronic.

Vicepreședintele Parlamentului, Liliana Palihovici, prezentă la eveniment, deși a recunoscut avantajul votului de la distanță, s-a arătat rezervată privind aplicarea acestuia va fi posibilă peste doi ani.

“Aș vrea să fiu la fel de optimistă referitor la implementarea proiectului din 2018, dar până atunci va trebui să facem o revizuire a legislației, inclusiv cu un capitol nou referitor la noua procedură și expertiza Comisiei de la Veneția. Am putea testa sistemul fără a calcula voturile. ”, a spus Liliana Palihovici.

Astfel, potrivit studiului, votul la distanță va crește accesibilitatea proceselor electorale, va reduce costurile pentru organizarea alegerilor în străinătate și va contribui la sporirea numărului de votanți din străinătate, a tinerilor și persoanelor cu necesități speciale

Studiul de fezabilitate arată că Republica Moldova are o rată înaltă de penetrare a Internetului, o acoperire mobilă foarte bună și întrunește toate precondițiile pentru implementarea votului prin Internet în viitorul apropiat.

Pe lângă crearea unui nou sistem informațional de votare prin Internet și promovarea cadrului legal de reglementare a acestui proces, studiul include foaia de parcurs cuprinde și obiective îndreptate spre înțelegerea principiilor și modului de funcționare a platformei de vot prin Internet.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.