JURNALIŞTI DIN PRESA LOCALĂ CER ÎNLĂTURAREA SÎRMEI GHIMPATE DE LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ

Jurnaliştii din presa locală din R.Moldova se pronunţă pentru înlăturarea sîrmei ghimpate de la hotarul moldo-român. Vineri, 23 noiembrie, la masa rotundă "Implwmentarea Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – R.Moldova în domeniul managementul frontierei", pe care a organizat-o Asociaţia Presei Independente (API), jurnalişti din raioanele de vest ale Moldovei au declarat că sîrma ghimpată este "un element al secolelor trecute, care aminteşte de regimul totalitar comunist şi strică imaginea ţării peste hotare".

Potrivit Agenţiei INFOTAG, participanţii la masa rotundă s-au arătat nemulţumiţi de faptul că locuitorii unor localităţi din zona Prutului au acces la albia rîului, în timp ce alţii sînt împiedicaţi de sîrma ghimpată, fiind astfel puşi în situaţii de inegalitate. Ei au apreciat că, pentru o mai bună imagine a ţării, sîrma ghimpată trebuie înlocuită cu alte elemente de protecţie a graniţei, cum ar fi undele infraroşii sau patrularea zonei de securitate de un număr mai mare de grăniceri cu cîini.

În acelaşi timp, reprezentanţii presei au estimat că pentru implementarea acestor elemente alternative de securitate, în special undele infraroşii, e nevoie de fonduri enorme, de care R.Moldova nu dispune deocamdată.  // Infotag

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.