Connect with us

Publicat

pe

„Cărți”, „muzică”, „teatru” și „dans” sunt doar câteva dintre cuvintele ce se asociază cu jurnalismul cultural – un domeniu vechi al presei, dar care an de an se redescoperă. Pentru că și creația înseamnă o continuă redescoperire… Scopul jurnalismului cultural este de a reda atmosfera și cultura unei țări prin reflectarea evenimentelor din lumea artelor, prin cronicile despre ultimele apariții editoriale sau prin poveștile despre oamenii care s-au afirmat în acest domeniu.

Silvia Hodorogea este una dintre puținele jurnaliste din Republica Moldova, fidelă culturii. Scrie știri din acest  domeniu de mai bine de 40 de ani, iar vocea sa este cunoscută de toți telespectatori postului public „Moldova 1”.

Silvia Hodorogea, reporteră „Moldova 1”: „Este același jurnalism ca în domeniul economiei, politicii, social, doar că în vizorul jurnaliștilor din acest domeniu, este acest fenomen extraordinar care este cultura, care înseamnă și literatură, și pictură, și restaurarea monumentelor, și creațiile populare”.

Potrivit specialiștilor, obiectul jurnalismului cultural ține de tot ce se întâmplă în lumea artelor: apariția unei noi cărți, vernisarea unei expoziții de pictură, premiera unui spectacol, procesul de creație a unui scriitor sau artist plastic.

În prezent, în Republica Moldova există peste zece publicații dedicate culturii. Printre cele mai cunoscute se numără: revistele „Contrafort” și  „Sud-Est cultural”, revista literară „Semn” care apare la Bălți, revista de cultură și istorie „Destin Românesc”, ziarul „Literatura și Arta și revista de cultură și știință „Limba Română”, prima ediție a căreia a apărut în anul 1991.

Articolul integral îl găsiți pe medicritica.md

Citește mai departe

Cultură

18 artiști vor concura la Festivalul Cerbul de Aur. Lidia Isac va lupta pentru faimosul trofeu

Publicat

pe

De către

La ediţia aniversară din anul curent pe scena prestigiosului Festival Cerbul de Aur de la Brașov vor urca 18 interpreţi din 14 ţări şi România. Republica Moldova va fi reprezentată de talentata interpretă Lidia Isac, cea care a concurat în 2016 din partea țării noastre la concursul Eurovision.

Organizatorii Cerbului de Aur au anunţat că, datorită numărului mare de candidaţi înscrişi, au decis să suplimenteze numărul de locuri la secţiunea interpretare. Astfel, vor intra în concurs 18 artişti, faţă de 15, cât era prevăzut iniţial.

Decizia a fost luată după analiza materialelor transmise de cei peste 110 candidaţii înscrişi în selecţie.

Lista celor care vor evolua la Brașov:

  1. Inis Neziri (Albania)
  2. Amaliya Margaryan (Armenia)
  3. Kaye Olivier Fabian C (Belgia)
  4. John Karayiannis (Cipru)
  5. Kelly-Joyce Bale (Franţa)
  6. Ryan O’Shaughnessy (Irlanda)
  7. Omer Netzer (Israel)
  8. Damiano Borgi (Italia)
  9. Tiziana Camelin (Italia)
  10. Dinara Kairova (Kazakhstan)
  11. Antonia Gigovska (Macedonia)
  12. Karl William Lund (Marea Britanie)
  13. Lidia Isac (Republica Moldova)
  14. Dora Gaitanovici (România)
  15. Ovidiu Anton (România)
  16. Raluca Blejusca (România)
  17. Sebastian Schmidt (San Marino)
  18. Jorge Gonzalez (Spania).

Cerbul de Aur va debuta  pe 30 august, iar pe 1 septembrie va fi aunţat numele laureaţilor ediţiei din acest an. Marele Trofeu Cerbul de Aur este insoţit de un premiu de 25 de mii de euro.

În 2016 Lidia Isac a reprezentat Moldova la Eurovision la Stockholm cu piesa „Falling Stars”. În 2017, a participat la concursul francez „The Voice : la plus belle voix!” și a făcut senzație pe scena de la „Vocea României”.

Citește mai departe

Cultură

Start TIFF Chișinău! „Aniversarea” deschide festivalul în prezența regizorului Dan Chișu

Publicat

pe

De către

Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) la Chișinău (12-15 iulie) începe cu fast astăzi, la Cinematograful Odeon, la ora 18:00. Aniversarea, a șaptea producție regizată de Dan Chișu, va deschide festivalul în prezența regizorului.

Aniversarea are și o distribuție impresionantă, cu nume precum Răzvan Vasilescu, Gheorghe Ifrim, Constantin Cojocaru, Mihai Constantin, Emilia Dobrin, Emanuel Pârvu și Coca Bloos. De altfel, este ultimul film în care joacă regretatul Mircea Albulescu. De-a lungul carierei sale, Mircea Albulescu a jucat în sute de piese de teatru şi peste 70 de filme. În plus, a scris proză şi versuri si a publicat șapte cărți.

Acțiunea are loc în România de dinainte de 1989, în seara când Radu, interpretat de Mircea Albulescu, împlinește 94 de ani. La cina de sărbătoare se întâlnesc familia şi foştii lui colegi. Petrecerea se împotmoleşte atunci când jumătate dintre oaspeţi încearcă să îl convingă pe Radu să se spovedească unui preot, în timp ce restul invitaţilor consideră că nu poţi forţa pe cineva să acţioneze împotriva voinţei sale. O seară plină de amintiri tulburi și discuții în contradictoriu îl așteaptă pe omagiat…

„Personajele mele sunt într-un continuu „Nu cred… Dar dacă..?”. Credinţa multora dintre ele nu e o chestiune clară, bătută în cuie. E, mai degrabă, o încercare. „Hai să vedem, poate merge treaba asta cu spovedania. Nu credem neapărat în ea, dar dacă aşa funcţionează de fapt lucrurile?”. „Nu credem neapărat în familia asta, dar e singura pe care o avem”, spune personajele”, explică Dan Chișu, regizorul și co-producătorul filmului. Premiera națională a peliculei va avea loc în prezența acestuia în sala cinematografului Odeon.

Prima zi de TIFF Chișinău va continua, la ora 21:10, la Cinematograful Odeon, cu documentarul Maria by Callas, de R. Tom Volf, unde sunt invitați toți iubitorii de operă. La patru decenii de la moartea ei, cea mai faimoasă cântăreaţă de operă din istorie îşi spune povestea în premieră. Suita de filmări şi fotografii inedite, înregistrări live private şi scrisori intime care ne-o înfăţişează pe Callas aşa cum nu am mai văzut-o până acum. Filmul include imagini din arhiva personală a cântăreței cu Marilyn Monroe și Alain Delon.

Seara de astăzi va continua cu un alt documentar inedit – România neîmblânzită, văzută cu ochii regizorului britanic Thomas Barton-Humphreys. Rulat în scuarul liceului „Gheorghe Asachi”, la ora 22:00, filmul este o invitație de a afla că, adânc în inima Europei, sălășluiește o neașteptată sălbăticie, casă a unei incredibile varietăți  de ecosisteme. Filmările au durat un an, din dorinţa de a reda toate cele patru anotimpuri. Pe parcursul acestora, au fost străbătuţi în total peste 80 de mii de kilometri. Echipa de filmare a ajuns în peste 18 locuri din România, printre care Parcul Naţional Piatra Craiului, Munţii Făgăraş, Parcul Naţional Cozia, Delta Dunării, Histria, Parcul Natural Vânători-Neamţ, Peştera Urşilor, Munţii Apuseni, Viscri, Râul Mures, Dunărea, Porţile de Fier şi Parcul Naţional Cheile Beusniţa.

În a treia locație a festivalului, la Cinematograful Buiucani, spectatorii sunt așteptați astăzi, la ora 21:30, pentru a viziona filmul Gaudeamus Igitur, de Gheorghe Vitanidis, din cadrul programuluui „România 100”. Produs în 1965, este un film de actualitate și relatează istoria unor tineri absolvenţi de liceu, care aspiră la un parcurs universitar în oraşul considerat unul dintre cele mai puternice centre academice din România.

TIFF Chișinău va avea loc în perioada 12-15 iulie la Cinematograful Odeon, în scuarul liceului „Gheorghe Asachi” și la Cinematograful Buiucani. Proiecțiile în aer liber au intrarea gratuită. Biletele la proiecțiile de la Cinematograful Odeon pot fi cumpărate pe www.iticket.md.

***

TIFF Chișinău (12-15 iulie) este organizat de Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijnul: Centrul Național al Cinematografiei din România, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Co-organizator: ALTFilm

Parteneri: Liceul „Gheorghe Asachi”, Cinematograful Odeon, CINEHUB, Uptown Cafe

www.tiff.ro | facebook: TIFF Chișinău| twitter: #TIFF2018 |Instagram.com/tiffromania | Youtube.com | Blog TIFF

Citește mai departe

Cultură

La Chișinău, ca-n New York / 63 de postere create la cea mai bună școală de arte din SUA sunt expuse la Biblioteca Națională

Publicat

pe

De către

Din metrourile newyorkeze, la Chișinău. Peste 60 de postere create la Școala de Arte Vizuale din Manhattan pot fi admirate la Biblioteca Națională a RM în cadrul expoziției „Imagini Subterane: Posterele Subterane ale Școlii de Arte Vizuale din NY, de la 1947 până în prezent”. Evenimentul este organizat de COR – Asociația Industriilor Creative din Moldova, cu implicarea Școala de Arte Vizuale (SVA.edu).

Această expoziție invitată reunește întreaga serie de 63 de postere create la Școala de Arte Vizuale pentru a fi afișate în vastul sistem de metrou din New York City, oferind o imagine a istoriei colegiului și a talentului colectiv al aclamatei facultăți de design, ilustrație și fotografie. Curată de vicepreședintele executiv al Școlii, Anthony P. Rhodes, director creativ al posterelor începând cu 2007, expoziția va putea fi vizionată la Biblioteca Națională a Moldovei, str. 31 august 1989, 78A, Chișinău.

Expoziția în cadrul DesignForum, Viena, martie-aprilie 2018

Începând cu mijlocul anilor 1950, Școala de Arte Vizuale a fost în avangarda instituțiilor academice din SUA, prin recunoașterea necesității strategiilor alternative de marketing pentru atragerea noilor studenți. SVA a ajuns pe platformele metroului din New York City cu postere publicitare care în același timp captivau privirea și provocau gândirea, prezentând lucrările unor artiști legendari precum: Ivan Chermayeff, Milton Glaser și George Tscherny.

Toți profesioniști practicieni de la facultatea SVA au folosit condiționat posterul pentru a explora ce înseamnă să fii artist și pentru a-și contura propria voce. La fel ca și Școala, afișele de metrou SVA au devenit într-un fel inseparabile de oraș, inspirând spre creativitate și asumare de riscuri.

Colecția de postere la A38 Exhibition Space, Budapesta, Noiembrie 2016

„Underground Images” este organizat de Mirko Ilić, membru al facultății SVA, și de Francis DiTommaso, director, SVA Galleries. Pentru mai multe informații despre expoziție și lista completă a participanților, vizitați:

Citește mai departe