În Japonia va fi organizată a doua ediție a campaniei de promovare a producției vitivinicole din Moldova

Până la finele anului curent, la Tokyo va fi organizată cea de-a doua ediție a campaniei de promovare a producției vitivinicole naționale în Japonia. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul unei întrevederii cu reprezentanții companiilor importatoare de vinuri moldovenești în Japonia.

În cadrul dialogului au fost abordate aspectele colaborării acestor agenți economici și producătorii naționale, problemele cu care se confruntă în procesul de lucru, precum și posibilitățile de extindere a relațiilor bilaterale pe segmentul dat, inclusiv prin creșterea volumelor de vin moldovenesc importat în Japonia, precum și inițierea unor proiecte investiționale bilaterale cu participarea mediului de afaceri din ambele state.

În context, șeful diplomației moldovenești a menționat că datele statistice indică că în anul 2016, Republica Moldova a exportat în Japonia 106 mii litri de vin, ce constituie o creștere cu 11% față de anul 2015.

”Conform datelor statistice, în 2017, volumul exporturilor vinurilor moldovenești spre piețele externe a crescut cu 5,5% și a ajuns la 14 milioane de decalitri, iar veniturile obținute de producătorii autohtoni s-au majorat cu circa 16 la sută”, a punctat Ministrul Ulianovschi.

Reprezentanții companiilor nipone au salutat decizia de organizare a celei de-a doua ediție a campaniei de promovare a producției vitivinicole naționale în Japonia, menționând că aceasta va contribui și mai mult atât la promovarea vinurilor moldovenești pe piața japoneză, cât și a imaginii Republicii Moldova în țara lor.

În cadrul discuției oamenii de afaceri niponi s-au arătat interesați în extinderea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova și în alte sectoare, accentuând interesul și de importul altor produse moldovenești, în special din sectorul agroalimentar.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.