Istorii reale! Pasagerii cursei Murmansk-Petersburg, „invitaţi” să împingă trenul până în gară

Pasagerii cursei Murmansk-Petersburg au fost „invitaţi” de mecanicii de locomotivă să coboare pe linia de cale ferată şi să împingă trenul, peste un teren accidentat. Incidentul din 24 decembrie a fost relatat de unul din pasagerii cursei pe una din reţelele de socializare, istoria fiind preluată de presa rusă.

Astfel, Mihail Râjkov a povestit că atunci când trenul s-a oprit călătorii aşteptau deja cuminţi cu bagajele pregătite să coboare în gara Ladojski. Însă peste câteva clipe călătorii au fost „invitaţi” prin sistemul de comunicare să coboare din tren şi să ajute „să treacă trenul peste o porţiune de teren accidentat, unde tocmai se efectuau lucrări de reparaţie”.

„Afară ne aşteptau deja circa 200 de mecanici feroviari îmbrăcaţi în haine de culoare oranj. Bine că nu doar noi am împins trenul”, a menţionat Râjkov citat de presa rusă.

Potrivit lui, la indicaţia lucrătorilor feroviari, călătorii s-au împrăştiat uniform de-a lungul garniturii, care s-a pornit din loc neaşteptat de uşor. „La un moment dat, am fost rugaţi să ajutăm să împingem locomotiva electrică, care era cea mai grea. Când ne-am apropiat, acolo deja împingeau vreo 50 de oameni. După câteva sute de metri, ni s-a spus că putem urca în vagoane”, a relatat pasagerul.

Potrivit lui, când călătorii au urcat, aceştia au fost serviţi cu ceai şi bomboane. „Însoţitorul de vagon s-a străduit. Mulţumesc, Căile Ferate Ruse”, a scris Mihai Râjkov citat de presa rusă.

Acesta nu e singurul caz când pasagerii ruşi sunt prinşi în astfel de situaţii. Astfel,în luna noiembrie 2014, pasagerii unui avion rus au fost nevoiţi să împingă aparatul de zbor pentru ca acesta să poată decola, trenul său de aterizare fiind îngheţat din cauza temperaturilor glaciale înregistrate pe aeroportul micului oraş Igarka din Siberia.

Atunci, Parchetul General al Rusiei a declarat că, în condiţiile în care sistemul de frânare al avionului era îngheţat, remorcherul nu a putut să tragă avionul până la pista de decolare. Pasagerii aflaţi la bord au coborât din avion şi au început să-l împingă pe pistă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.