Candidatul Partidului Socialiștilor la funcţia de primar al capitalei, Ion Ceban, a mulțumit locuitorilor municipiului Chișinău care au ieșit la acest scrutin și pentru că au dat dovadă de spirit democratic și spirit de participare. „Neapărat vom învinge în aceste alegeri!”, a declarat socialistul în cadrul unui briefing de presă, susținut după închiderea secțiilor de votare,
Potrivit lui, încălcări majore, care ar putea influența rezultatul alegerilor, nu au fost constatate.
„Noi încălcări majore care ar putea să influențeze într-un fel sau altul, nemijlocit rezultatul alegerilor din această zi nu am depistat. Da, au fost careva încălcări, dar ele sunt așa cum se întâmplă în multe cazuri – neînsemnate la această etapă. Aș vrea să mă adresez colegilor mei: La momentul de față, maximă atenție la numărarea buletinelor de vot, neapărat vom învinge în aceste alegeri. Voi reveni cu alte detalii în cel mai sucurt timp”, a precizat Ceban.
Totodată, în cadrul unei declarații la PRO TV Ion Ceban a spus că dacă va câștiga Primăria capitalei, atunci este dispus să desemneze următorii doi candidați cu cele mai multe voturi în funcții-cheie la Primărie- de viceprimari. În acest sens el a spus că l-ar numi pe Andrei Năstase responsabil pentru lupta cu corupția, iar pe Silvia Radu- responsabilă pentru construcții, dezvoltarea și amenajarea orașului.