Actorul, muzicianul si scriitorul britanic Tony Hawks a venit pentru prima data la Chisinau in anul 1998, dupa ce, privind la televizor meciul Anglia-Moldova din preliminarele Campionatului European la fotbal, a pariat cu Arthur, un prieten de-al sau, ca-i va bate la tenis pe toti cei 11 fotbalisti din nationala RM. Daca Tony castiga pariul, Arthur urma sa iasa pe o strada din Londra in pielea goala si sa cante Imnul national al RM. Dupa calatoria sa la Chisinau, Tony a scris romanul „Tenis cu moldoveni” care, in scurt timp, a devenit best-seller. In RM, ea a fost publicata de Editura “Cartier”. In 2000, Tony Hawks a fondat la Chisinau Centrul medical pentru copii cu dizabilitati „Hippocrates”, iar sambata trecuta a fost protagonistul unei seri muzicale de binefacere, organizata la Palatul Republicii de Centrul „Hippocrates”, cu sustinerea Ambasadei Marii Britanii in R. Moldova.
– Tony, dupa peripetiile prin care ai trecut in RM, ai mai facut pariuri?
– Cum sa nu, daca, in parte, pariurile m-au si facut scriitor? Inainte de povestea aceasta cu Moldova, am mai scris un roman, dupa ce pariasem cu un amic ca am sa traversez Irlanda cu un frigider in spate. Sontac-sontac, transpirand si chinuindu-ma, am castigat acel pariu. Dupa „Tenis cu moldoveni”, am pariat ca o piesa de-a mea va deveni hit si din nou am iesit invingator. Am scris un roman si despre aceasta. Eu cred in puterile mele si consider ca omul, daca nu vrea sa riste nimic, risca totul.
– Cum s-a schimbat Moldova in cei opt ani care au trecut de la prima ta vizita aici, cand ai venit sa cauti fotbalisti si… ai ramas inspaimantat?
– Schimbari s-au produs, evident. Vad ca gurile de canal sunt deja astupate, pe strazi sunt mai multe lumini, au aparut mai multe cladiri noi sau reconstruite. Este bine, fiindca cel putin acum nu esti nevoit sa mergi seara pe strada cu o atentie concentrata la maximum, ca sa eviti moartea cea mai banala, survenita de caderea intr-o gura de canal. Este, totusi, o performanta.
– In „Tenis cu moldoveni”, scrii ca deseori ramaneai socat de faptul ca oamenii de aici sunt indiferenti, tristi si neseriosi. S-a schimbat si mentalitatea moldovenilor in ultimii ani?
– Nu stiu cum sunt ei cu alti straini, dar cu mine nu mai sunt atat de suspiciosi. Nu ma mai simt aici ca intr-o alta lume, in care toti vad in mine un dusman. Ma bucura si faptul ca moldovenii nu mai cred ca sunt nebun. Insasi tara voastra nu-mi mai pare atat de stranie ca la inceput, dar aceasta se intampla, poate, si din cauza ca m-am mai adaptat. Una din calitatile voastre este ca va pastrati indiferenta fata de problemele unui om pana cand vedeti ca acesta cade in disperare, pana cand va convingeti ca intr-adevar are nevoie de voi. Atunci nu va mai poate opri nimeni din incercarea de a-i fi de folos.
– In 1998, la fiece pas, observai erori in modul de trai al moldovenilor si in cel de a administra tara al politicienilor, si mentionai ca RM nu se afla pe calea cea buna. Care este, totusi, aceasta cale?
– Trebuie sa gasiti o modalitate de a incuraja tinerii sa ramana in tara, fiindca ei sunt motorul unei societati. Vazand ca nimeni nu manifesta un interes real fata de ei, tinerii moldoveni nu mai sunt naivii de altadata, ca sa-si accepte destinul intr-o tara din care fug toti. Una din datoriile principale ale statului trebuie sa fie crearea oportunitatilor pentru tineri. Desi… este ca si cum o mica echipa ar concura cu una mai mare, ca si cum Moldova s-ar bate cu Europa sau Rusia. Dar totul e posibil si trebuie sa mentinem o atitudine pozitiva.
– Cum ai ajuns la ideea de a crea in aceasta „tara estica stranie” Centrul medical pentru copii cu dizabilitati „Hippocrates”?
– Cand eram in Anglia si scriam cartea „Tenis cu moldoveni”, ma gandeam ca am sa scot bani din aceasta si ca ar fi corect ca jumatate din profit sa-l intorc acestei tari. De aceea am si creat acest centru pentru copii care, intr-adevar, au nevoie de serviciile pe care le prestam.
– Cartea ta este ca un tablou al societatii moldovenesti, zugravit de un european din Vest. Cunosti reactia politicienilor de la Chisinau fata de „Tenis cu moldoveni”?
– Anul trecut m-am intalnit cu Voronin. El este foarte recunoscator pentru ceea ce fac. M-am intalnit si cu Dumitru Braghis. Nu stiu daca ei mi-au citit cartea, fiindca nu au adus vorba despre aceasta. Totusi, cred ca politicienii moldoveni sunt multumiti de cartea mea, indiferent daca s-au chinuit sau nu s-o rasfoiasca, pentru ca ea a pus Moldova pe harta Europei, reprezentand o metoda de a va populariza tara. Pe de alta parte, din cate se vede, ocrotirea sanatatii mamei si copilului – lucru in care am investit si eu bani – nu este una din prioritatile conducerii de la Chisinau.
– Cand ai trecut Nistrul, ca sa-i gasesti pe fotbalistii Serghei Stroenco si Serghei Rogaciov, scriai ca ai trait cele mai teribile momente de spaima si nesiguranta din viata ta. Ai mai fost de atunci in Transnistria?
– Nu, dar mi-ar placea sa mai merg acolo, sa pot sa stau mai mult timp, dar fara sa ma tem ca voi fi arestat sau impuscat la un colt de strada. M-am gandit mult la aceasta dar, din pacate, nu am gasit nicio solutie. De aceea, ma adresez intregii comunitati moldovenesti: daca cineva dintre voi cunoaste o solutie, va rog foarte mult sa mi-o sugerati la e-mail [email protected]. Puteti scrie in orice limba doriti: romana, rusa, franceza sau engleza (sau chiar si in cea transnistreana, daca cineva o fi inventat-o intre timp!). Eu am sa gasesc un traducator si am sa va multumesc din suflet! / Pavel Paduraru // Timpul
