Inedit! O maşină avariată într-un accident, montată sus pe un pilon// FOTO

Proiect inedit iniţiat de Inspectoratul Național de Patrulare! O mașină avariată, implicată anterior într-un accident rutier, a fost montată, sus, pe un pilon de pe marginea traseului M2, drumul de centură al orașului Orhei. Maşina a fost însoţită de un panou informativ cu mesajul: „Stop accidente! Viața are prioritate!”.

Autovehiculul accidentat vine să atenționeze conducătorii auto asupra pericolelor iminente ale neglijării regulilor de circulație rutieră. Atenționările sunt cu elemente reflectorizante și sunt vizibile de la distanță și pe timp de noapte.

Acestea au drept scop de a reaminti cât de periculoasă este viteza la volan, dar și care sunt consecințele consumului de alcool și care pot fi urmările acestora.

Prin astfel de acțiuni, angajații Inspectoratului Național de Patrulare îşi propun să prevină disciplinarea șoferilor și diminuarea numărului accidentelor rutiere.

Conform datelor statistice, de la începutul acestui an, pe întreg teritoriul țării s-au înregistrat 2 248 accidente, în care 276 persoane au decedat, iar altele 2 678 au suferit diverse traumatisme.

masina accidentata

masina accident

masina accidentata orhei

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.